semper fidelis?

azi discutam cu cineva despre fidelitati per se, sau inversate, fata de bunele si relele primite via familiile de origine. in acest context mi-am amintit edificatoarea exemplificare data de thomas mann in casa buddenbrook. avem in acest citat, pe linga fidelitatea fata de sacrosantele valori, atitudini familiale, o atit de relevanta eludare a posibilitatii de alegere…

“-Are gusturi prea costisitoare, spuse Grunlich cu naduf.
Tony n-avea nimic de spus impotriva acestei afirmatii.
Foarte calma, cu spatele lipit de scaun, cu mainile in poala pe pangilicile de catifea ale rochiei de casa, cu buza de sus repezita strengareste inainte, zise:
-Ei, da… Asa sunt eu. E limpede. Mostenire de la mama. Krogerii au inclinat intotdeauna spre lux.
Cu aceeasi liniste ar fi declarat ca e usutatica, iute la manie, razbunatoare. Avea un simtamint al familiei atit de puternic, incit notiunea ca poate dispune de sine insasi, ca poate avea propria-i vointa, ii era aproape straina si isi recunostea, cu o nepasare aproape fatalista, insusirile sau defectele… fara deosebire sau a incerca sa se indrepte. Era, fara sa stie, de parerea ca o calitate, de orice natura, reprezinta o mostenire, o traditie familiala si, ca atare, e ceva venerabil, ceva ce trebuie respectat in orice caz.”