Archive for Septembrie 2010

h1

timisoara, intre mica viena si marea copsa mica

Septembrie 30, 2010


Dupa o cercetare intocmita de revista Capital anul trecut, urbea in care (supra)vietuiesc este no 2, dupa Bucuresti, intr-un top al localitatilor din Ro. Se spunea in articolul respectiv ca in ciuda poluarii&stress-ului cotidian, situatia economica a orasului, sansele de angajare pe care le ofera piata locala a muncii si nu in ultimul rind posibilitatile de odihna activa (oferta culturala, sport samd), situeaza orasul nostru in zona celor mai interesante locuri in care sa traiesti (din Ro, evident). Au mai fost sondaje care spuneau ca de fapt dpdv al perceptiei romanilor, in general, Timisoara ar fi de fapt prima optiune pt o eventuala viza de flotant/stramutare. Ceea ce doresc sa semnalizez este ca in acest moment Timisoara este in mod cert cel mai prafuit/poluat oras mare din Romania, asa ca, dragi romani/solicitanti de azil, be careful what you wish for! Nu cred ca este o surpriza pentru nimeni faptul ca un oras mare, in dezvoltare, este un loc mai polua(n)t decit media. Totusi, Timisoara nu este nici pe departe cel mai mare oras din Ro, si nici dezvoltarea de pe malurile Begai nu mai are ritmul vioi din anii precedenti; totusi, poluarea a crescut semnificativ, fapt constat atit de cercatarile celor indrituiti sa le faca, cit si de sistemele respiratorii ale timisorenilor. Recent am aflat de la radio Campus ca planurile investitorului Continental (campionul absolut al poluarii locale), care au fost deja discutate in presa, includ o extindere a liniei de productie care presupune folosirea negrului de fum**. Blestemul dezvoltarii: orasul princiar al gradinilor/rozelor se transforma intr-un batracian negru. De fum.

*Copsa mica este o localitate din judetul Sibiu, care a devenit cunoscuta dupa ce a fost catalogata drept drept cea mai poluata localitate din Europa, pozitie care o detine si la ora actuala. Poluarea se datoreaza unei platforme industriale comuniste, care producea negru de fum, azi inchisa, precum si investitiilor “strategice” din timpurile postlovilutzioniste.

** De la scrierea celor de mai sus extinderea mentionata, intr-o prima instanta blocata de un ong de mediu, a fost aprobata de consiliul local. Se pare ca dracul nu era chiar asa de negru (de fum), ca hala de (re)productie nu ar fi de productie, ca lupul de fapt era un prieten de-al Scufitzei, ca ea era cea care-l hartzuia, impreuna cu o bunica recidivista, care, dupa cum s-a demonstrat, dupa verificari temeinice, a fost de la bun inceput un urs cunoscut ca vechi client al stirilor de la ora 5…..

sursa foto: http://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Copsa04.JPG

h1

„talkin’ bout my generation”

Septembrie 29, 2010

(cele scrise mai jos au fost puse pe defunctul 360 la finele anului 2007, si readuse in campul atentiei subsemnatului de un post amical pe fbook)

„I hope I die before I get old (Talkin’ ‘bout my generation)”- the Who, 1965

„ce parere aveti despre generatia noastra?” ma intreba anul trecut un politist de virsta relativ apropiata cu a mea, in pauza unui curs pe care-l tineam pentru psihologi, dascali si alte categorii mai mult sau mai putin implicate in educatie, intr-un preafrumos peisaj carpatin. intrebarea, capcana, sau nu, era de fapt un fel de preludiu pentru asertiunea ce de abia astepta sa o emita dumnealui, cum ca „noi” suntem o generatie care am facut o treaba f buna, ca suntem de apreciat ca „ne-am” descurcat= ceva de genul unui pas mai inainte fata de mesajele acelea care in care suntem invitati sa ne felicita ca facem parte din cei care s-au uitat la „mihaela”, au baut brifcor, au mers cu bicicleta fara sa poarte casca si cu dacia fara sa foloseasca centura (sau invers?) samd.

„talkin’ bout my generation”… generatia mea inseamna in primul rind colegii, prietenii din anii de liceu. probabil ca in cazul meu, si nu numai, adolescenta este virsta catre care se orienteaza acea parte de gindire „antica” ce este reprezentata in fiecare dintre noi, cea care crede ca a eggzistat (o data, ca niciodata) o virsta de aur, paradisiaca, a carei stralucire si mai spectaculoasa ne apare in contrast cu gri-ul cotidian, cu momentele de criza cu care ne intilnim volens, nolens in lumea reala. „imaginea frumoasa, dar iluzorie a unei virste de aur, in care oamenii erau inca zei si se desfatau privind frumusetea eterna” cum bine zice Jung.

raspunsul meu a fost, din pacate pentru partenerul meu de dialog, unul sincer. i-am spus ca nu am nici un fel de apreciere pentru generatia noastra de descurcareti, ca suntem, in marea noastra majoritate, continuatorii perfecti ai „bunelor” obiceiuri pe care le repudiam la generatiile anterioare si ca am contribuit cu prea putin la schimbarile de care societatea noastra are nevoie. poate ca un pic prea aspru am judecat eu o generatie care a crescut sub timpuri strimbe, in umbra regimurilor comunist si „burghezo-mos-iliesc” si prea optimist voi fi fost in privinta puterii unor tineri de a nu se indoi dupa/conforma la obiceiurile pe care modelele din familie, scoala, strada sau dragutzul de televizor le ofera. dar frustrarea mea este vie si, cred eu, justificata.

tot cindva in perioada adolescentei am auzit aceasta vorba „un tip/o tipa cu care poti merge si la furat de cai”. este drept ca se poate discuta si pe pb moralitatii pe care aceasta o promoveaza, daca se ia in considerare intelesul mot-a-mot, dar cred ca mai relevant este sensul figurat, de persoana pe care te poti baza in orice situatie. aceasta este intrebarea mea, daca oamenii din generatia mea sunt oameni cu care sa poti merge „la furat de cai”? ma tem ca nu. cel putin nu prea multi din cei care au ramas in tara. Rousseau spunea ca trebuie sa alegi intre a face un cetatean sau un om, ca nu poti sa ii „fabrici” pe ambii. in cazul nostru „cetatean” este cel care eventual injura la o bere nedreptatile cu care aproape s-a obisnuit, cel care-si cunoaste foarte bine interesele pe termen scurt=o rotita in mecanismul social, iar om este cel cu care poti merge la „furat de cai”, cetateanul activ, implicat, care contesta regulile strimbe si le respecta pe cele care corespund legii morale, cel caruia ii pasa de ceea ce se intimpla si dupa granitele apartamentului/masinii personale.

la adolescenti (virsta de liceu) se intilneste des acest paradox al moralitatii: sunt foarte exigenti cu cei din jur, in special cu adultii, si mult mai flexibili in aprecierea propriilor conduite, de la copierea la teza si minciunile creative fabricate pentru parinti, pina la „tradarile” in amor. cu tristete am constat ca la tineri (facultate), apare un plus de toleranta fata de (i)moralitatea celor din jur („este baiat istet, se descurca, face si el ce poate…”), si o perfecta armonie cu propriile imperfectiuni pe aceasta linie. iar atunci cind esti adult per se, cine are timp sau autoritate sa emita astfel de judecati?