h1

Iacob si ingerul (in garaj)

Noiembrie 15, 2010

\

ieri, seara, avind placerea sa impartasesc din impresiile produse de primele piese de la festivalul Eurothalia cu tinara si mai ales talentata actrita Ioana Iacob, am aflat ca spectacolul Spalatorul de creiere, pe care l-am vazut acum mai bine de un si jumatate la teatru de garaj si curte, este inca „in program”, mi-am amintit despre acest material pe care l-am scris in acele vremuri:

(auleu, ioana) iacob si ingerul au fost ieri intr-un garaj. garajul are 27 de locuri, aer conditionat, si face parte dintr-un proiect care se numeste teatrul de curte si garaj „auleu”. ieri am fost acolo sa vad piesa spalatorul de creiere, la tripla recomandare a dramaticei cronicare intru cultura, donicis

intr-o prima faza am avut impresia ca jocul actorilor avea nevoie de un pic de reglare din acordul (am scris, lapsus clavis, „actorul”; da, este bine si actorul) fin, ca expresivitatea si volumul nu erau acordate la raportul personal spre intim dintre emitatorii si receptorii mesajului artistisc. mai tirziu am luat in considerare posibilitatea ca aceasta intruziune sa fi fost una (f bine) calculata.
piesa, cu tot umorul si cu energia ei, este una grea spre foarte grea. mai ales pentru cei care au trait in mizeria cozilor absurde si a decretelor si mai absurde, pt cei care au inca vii organele de percepere a indobitocirii si miseliei din altii si din propriile persoane. sticla de lapte, sifonul, cosul de alimentara, hainele gri si accesoriile aferente (citat aproximativ: „da’ ce bigudiuri frumoase aveti!”) au fost completate de o ingrijorator de corecta (din partea unor oameni atit de tineri) relevare a absurditatii comportamentului uman. asta mi-a amintit despre ecsscelenta interpretare a piesei „despre sexul femeii ca despre un cimp de lupta din bosnia” facuta de o trupa de tinere actrite din franta; atunci ma miram de faptul ca respectivele fete au inteles si replicat atit de bine pe scena mitocania macho-istica a barbatului din s-e europei. de fapt, nu e atit de complicat. asa cum mitocania nu tine cont de granite, nici absurdul nu s-a terminat in 1989. vorba adei, pe care am vazut-o ultima data eggzact la auleu: „ceausescu n-a murit”. sigur ca el este mai prezent in iliescu si in parlament, decit in „mine”/”tine”, dar intr-o forma sau alta (interioara, sociala…), suntem in continuare marcati de acest sindrom. mai mult, modul simplist, incomplet si formal in care noi, ca natiune, ne raportam la trecutul greu si nu foarte indepartat este o noua problema, una care ne indeparteaza si mai mult de status-ul de fresh start, de „curatire”.

in incheiere am sa va spun ce l-a linistit pe ingerul meu, cel care-si incurca aripile („peana lui era sprinceana mea de-mparat, batindu-ma de viata ma dezvata..”) cu alti 26 de ingeri agitati, sub tavanul jos al garajului: cind apare „the mob”, vad ca unul dintre tineri era imbracat cu un pulover de bumbac pe care avea tricotata, stingaci-induiosator, sigla clasica de la adidas si „adibas”. sigur ca aceasta constatare nu ne poate curata ad integrum de frustrare sau patima, dar, butaforica sau reala, dictatura (si copiii ei monstruosi) se afla, pina la urma, sub semnul ridicolului. atita vreme cit nu impartasim pseudo-valorile societatii in care traim, avem, pina la urma, citeva instrumente; de la ris, informare, blog, pina la forme mai elaborate/ascutite de implicare civica. si nu in ultimul rind, exemplul personal.

ieri scriam despre nichita stanescu, auctorele preferat al adolescentului ce am aflam in perioadele pomenite mai sus, precum si a poeziei „iacob si ingerul”. cinstit este sa spunem si ca acum ne apare dumnealui, fara nici un fel de bucurie, mai mult poet, decit vertical… dar, daca poetul spunea „eu nu sunt altceva decit o pata de singe care vorbeste”, dramaturgul spune „o bucata de carne dotata cu ratiune”, in timp ce peretele macelariei-garaj este plin de singe. in acest peisaj, cu viziunea cutitului-maceta manevrat de personajul macelar-fetisist(a), ajung la inca unul dintre motivele pentru am fost tentat sa folosesc jocul de cuvinte de la inceputul acestui blog, aflat, printre altele, sub semnul raportului om-proteina animala: „de aceea fiii lui Israel (aka Iacob), pina in ziua de astazi, nu maninca muschiul de la incheietura soldului, pentru ca omul acela (ingerul, adeca) a lovit pe Iacob peste muschiul de la incheietura soldului”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: