Archive for Decembrie 2010

h1

oglinzile lui razvan m

Decembrie 30, 2010

La sfarsitul lui noiembrie am fost martor la spectaculoasa, la propriu, lansare a albumului “Razvan Mazilu Oglinzi/Mirrors”. Un bun prilej de reflectare.

In „Veghile de noapte” un personaj al lui Bonaventura (Erasmus) ajunge, ca urmare a unei ample plonjari in ispita, sa-si piarda imaginea din oglinda. Cind cei din jurul lui descopera acest lucru, ei se sperie de acest homo nefas, in fata caruia striga: „Iata-l pe cel care si-a vindut diavolului imaginea din oglinda!”, „Dati-l afara!”.

In opozitie flagranta cu tragicul, monstruosul personaj de mai sus il regasesc, la celalalt pol al reflectarii, pe Razvan Mazilu. Dar aceasta afirmatie nu are legatura cu faptul ca, in cheie contemporana, el este considerat de multa lume un reper al reusitei in mediatizare; una dintre cele mai frecvente sintagme care se foloseste in asociere cu numele lui este „cel mai mediatizat core(o)graf/dansator”. Aceasta caracterizare (re)prezinta esentialul din acest artist la fel de mult ca definitia data fiintei umane in scoala lui Platon, in care se spunea ca omul este o fiinta bipeda, fara pene si cu unghii late.

Chiar daca goana dupa publicitate (mai demult cuantificata in aparitii in ziar, tv, si azi in „like”-uri si nr de „friends” virtuali) ne face de multe ori sa uitam asta, inteligenta este in egala masura adaptare la mediu si modificare a acestuia. Discretia lui Razvan Mazilu in distanta personala este o demonstratie de fina inteligenta in acest sens, asa cum evolutia lui in spatiul public este relevanta pentru exercitarea puterii de a modifica gratios, non-invaziv, “lumea”. Aceasta discretie este asortata unei formari culturale temeinice pe care acest practicant al dezideratului elin/oriental al armoniei trup-spirit o lasa sa se vada doar accidental sau in forme sublimate, ca pe un lucru de pret.

Revenind la ideea de la inceputul acestui text, Razvan este un personaj fast nu (doar) prin oglinzile tiparite ( va amintesc ca acestea au, in contextul albumului foto mentionat, un scop caritabil), ci si prin imaginea pe care cei expusi la efortul lui (spun „efortul” pentru ca am intr-o oarecare masura perceptia investitiei de emotie si energie fizica pe care un spectacol de dans o solicita, desi jocul lui reuseste sa ne faca sa uitam ca miscarea este, pina la urma, un proces biomecanic aflat in stransa&constanta relatie cu gravitatia…) de pe scena o duc cu/in ei, dupa ce cade cortina.

Oglinda pusa de Razvan Mazilu este, si asta e singura asemanare cu povestea lui Erasmus, de nerefuzat, indiferent daca povestea pe care o exprima pe scena sta sub culorile durerii sau sub cele ale frumusetii. Seductia acestui dandy (pentru ca este, incontestabil, Seducatorul absolut, a carui personalitate se modifica nu cameleonic, ci metempsihotic, autopurificator) este de fapt daruire, si acesta este inca un lucru care ii atesta caracterul de apartenenta la o specie rara. Interiorizind (re)flexiile lui Razvan Mazilu suntem invitati sa apasam butonul de stop still al caruselului cotidian si sa reflectam la randul nostru, de aceasta data in termeni de constiinta, si sa luam considerarea posibilitatea de a face pasul dansat de la stadiul estetic la cel etic.

Anunțuri
h1

Poet in (e)misiune

Decembrie 19, 2010

Cu putin timp in urma ma gaseam la Paris, cu ocazia unei conferinte de psihoterapie de familie. Intr-o conversatie amicala am fost intrebat „Pe cine vrei sa vezi la Pere Lachaise?”, cimitir pe care ma pregateam sa-l vizitez dupa atelierele conferintei. Sedus de efectul jocului de cuvinte, am spus primul nume de om politic extremist in viata care mi-a venit in minte. Era o gluma, nu una deosebit de buna, si nu il viza pe Adrian Paunescu.

La intoarcerea in acasa am aflat, ferit de emotii pozitive sau negative, vestea despre moartea acestui personaj. Atunci mi-am spus ca este o buna ocazie sa tac. Consider ca moartea unui om este un bun prilej de reflectie, nu un timp pentru critica si cu atat mai putin pentru „platit polite”. Asa ca m-am ocupat de prioritatile personale, pina in momentul in care am constatat cu surprindere ca ma gaseam asaltat, via presa on line, facebook, mesaje samd, de o multime de elogii lirice, de interminabile ferpare multimedia care anuntau pierderea unui geniu poetic, a unui mare om politic roman, dar si a unui lider folk-rock autentic care punea in lumina marii artisti ai tarii, trezind cu si prin ei la viata culturala si spirituala tinerii „in blugi si adidasi”. Si atunci mi-am amintit ca de foarte multe ori a nu lua pozitie fata de un lucru stramb este egal cu a aproba respectiva nedreptate.

Nu in pofida, ci tocmai pentru ca am fost la concertele “cenaclului” (pt ca popularitatea acestui eveniment itinerant-monopol facea ca el sa fie unic, articulat si imposibil de confundat) si pentru ca am citit o parte dintre poeziile apolitice ale lui Paunescu, nu pot sta martor tacut la campania mentionata. Tocmai pentru ca aflu din presa ca prin garile patriei trenurile suiera vasileroaitian, ca in oficiile postale din Timis se difuzeaza muzica de la cenaclul Flacara, ca sensibilii oameni politici (de)plang in sintonie, iar ramasitele celor trei (intr-unul) magnifici mentionati mai devreme si-au gasit linistea binemeritata, pe aleea scriitorilor. Cu onoruri militare.

Initial, am simtit ceva din zone revoltei, si mi-am spus ca nu este drept ca un poet care a fabricat versuri pe teme populiste, utilizator de tehnica lipsita de originalitate si chiar uzata moral, sa fie incadrat la categoria „geniu”. Am vrut, ca multi oameni care au luat pozitie in spatiul public sau in context privat, sa subliniez ca nu sunt de acord cu toate acestea, ca este vorba nu doar de inexactitati, ci si de ceva profund nedrept, tinand cont de istoria publica, traseul politic si modul in care mare luptator pentru pace si-a folosit „gloantele”, cuvintele si capitalul de imagine.

Dar imediat dupa acest impuls am realizat ca incadrarea ca „poet de geniu” este cea mai corecta pentru Adrian Paunescu. Asta pentru ca, in limba romana, cuvintul „geniu” are, pe langa sensul cel mai la indemana, de „cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare” (DEX), si o alta, care este, dupa mine, cea mai potrivita personajului mentionat: aceea de arma militara. Mai exact, geniu = trupele care se ocupa cu executarea lucrarilor de fortificatii, construirea drumurilor, podurilor samd, si nu in ultimul rand cu dezamorsarea dispozitivelor explozive.

Da, Adrian Paunescu a fost poetul de „geniu” care a construit poduri lirice intre oameni si dictatura comunista, cel care a participat cu entuziasm la consolidarea zidului de nationalism care le umbreste si in ziua de azi mintea romanilor si ii face sa se simta autosuficienti, unici, dar vesnice victime ale istoriei, si tot el a fost campionul absolul al soclurilor poetice care cultivau (expunandu-se la ridicol/absurd intr-un mod care ne-ar fi dus cu gandul la eroism, daca demersul nu ar fi avut o componenta foarte vizibila de interes propriu), personalitatea masculului Alfa al caducei RSR. Un om cheie in dezamorsarea tensiunii care exista in randul tinerilor, misiune pe care o indeplinea cu mare succes prin intermediul activismului cultural mentionat. Adrian Paunescu a fost un om foarte bine orientat, care si-a pavat incurcatele carari politice cu discursuri populiste, vituperand minoritatile si eventualii sceptici, reusind sa patreze un echilibru „suspect” intre lupta pentru cauzele marete si grija pentru propriul confort.

Tinind cont de toate cele de mai sus, subscriu, cu mina pe dictionarul explicativ al limbii romane, la incadrarea lui Adrian Paunescu ca poet de „geniu”, si inteleg perfect motivatia onorurilor militare. In fond, asa cum a spus unul dintre autorii de poezie pe care ii consider cu adevarat relevanti pentru timpul nostru, poetul, genist sau genial, „ca si soldatul, nu are viata personala….”.

h1

Din vremurile gri

Decembrie 17, 2010

„CONSILIUL NATIONAL PENTRU
EDUCATIE FIZICA SI SPORT
BUCURESTI

HOTARIRE NR.1253/27 aug 1982

Vazind concluziile colectivului de specialisti din Consiliul National pentru Educatie Fizica si Sport si organizatiile cu atributii privind continutul activitatii de yoga din tara noastra:
analizind masurile propuse pentru prevenirea unor practici daunatoare activitatii sportive Biroul Executiv al Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport
HOTARESTE
1. Se interzice organizarea si functionarea oricaror cercuri de yoga si Karate pe linga sau in cadrul cluburilor si asociatiilor sportive sau altor unitati indiferent de aprtenenta.
2.Sectiile Consiliului National pentru Educatie Fizica si Sport, consiliile teritoriale ale miscarii sportive, cluburile si asociatiile sportive, organizatiile cu atributii in miscarea sportiva raspund de aducerea la indeplinire a prevederilor prezentei hotariri.

BIROUL EXECUTIV AL C.N.E.F.S.
G-ral lt. Marin Dragnea”