h1

Poet in (e)misiune

Decembrie 19, 2010

Cu putin timp in urma ma gaseam la Paris, cu ocazia unei conferinte de psihoterapie de familie. Intr-o conversatie amicala am fost intrebat „Pe cine vrei sa vezi la Pere Lachaise?”, cimitir pe care ma pregateam sa-l vizitez dupa atelierele conferintei. Sedus de efectul jocului de cuvinte, am spus primul nume de om politic extremist in viata care mi-a venit in minte. Era o gluma, nu una deosebit de buna, si nu il viza pe Adrian Paunescu.

La intoarcerea in acasa am aflat, ferit de emotii pozitive sau negative, vestea despre moartea acestui personaj. Atunci mi-am spus ca este o buna ocazie sa tac. Consider ca moartea unui om este un bun prilej de reflectie, nu un timp pentru critica si cu atat mai putin pentru „platit polite”. Asa ca m-am ocupat de prioritatile personale, pina in momentul in care am constatat cu surprindere ca ma gaseam asaltat, via presa on line, facebook, mesaje samd, de o multime de elogii lirice, de interminabile ferpare multimedia care anuntau pierderea unui geniu poetic, a unui mare om politic roman, dar si a unui lider folk-rock autentic care punea in lumina marii artisti ai tarii, trezind cu si prin ei la viata culturala si spirituala tinerii „in blugi si adidasi”. Si atunci mi-am amintit ca de foarte multe ori a nu lua pozitie fata de un lucru stramb este egal cu a aproba respectiva nedreptate.

Nu in pofida, ci tocmai pentru ca am fost la concertele “cenaclului” (pt ca popularitatea acestui eveniment itinerant-monopol facea ca el sa fie unic, articulat si imposibil de confundat) si pentru ca am citit o parte dintre poeziile apolitice ale lui Paunescu, nu pot sta martor tacut la campania mentionata. Tocmai pentru ca aflu din presa ca prin garile patriei trenurile suiera vasileroaitian, ca in oficiile postale din Timis se difuzeaza muzica de la cenaclul Flacara, ca sensibilii oameni politici (de)plang in sintonie, iar ramasitele celor trei (intr-unul) magnifici mentionati mai devreme si-au gasit linistea binemeritata, pe aleea scriitorilor. Cu onoruri militare.

Initial, am simtit ceva din zone revoltei, si mi-am spus ca nu este drept ca un poet care a fabricat versuri pe teme populiste, utilizator de tehnica lipsita de originalitate si chiar uzata moral, sa fie incadrat la categoria „geniu”. Am vrut, ca multi oameni care au luat pozitie in spatiul public sau in context privat, sa subliniez ca nu sunt de acord cu toate acestea, ca este vorba nu doar de inexactitati, ci si de ceva profund nedrept, tinand cont de istoria publica, traseul politic si modul in care mare luptator pentru pace si-a folosit „gloantele”, cuvintele si capitalul de imagine.

Dar imediat dupa acest impuls am realizat ca incadrarea ca „poet de geniu” este cea mai corecta pentru Adrian Paunescu. Asta pentru ca, in limba romana, cuvintul „geniu” are, pe langa sensul cel mai la indemana, de „cea mai înaltă treaptă de înzestrare spirituală a omului, caracterizată printr-o activitate creatoare ale cărei rezultate au o mare însemnătate; persoană care are o asemenea înzestrare” (DEX), si o alta, care este, dupa mine, cea mai potrivita personajului mentionat: aceea de arma militara. Mai exact, geniu = trupele care se ocupa cu executarea lucrarilor de fortificatii, construirea drumurilor, podurilor samd, si nu in ultimul rand cu dezamorsarea dispozitivelor explozive.

Da, Adrian Paunescu a fost poetul de „geniu” care a construit poduri lirice intre oameni si dictatura comunista, cel care a participat cu entuziasm la consolidarea zidului de nationalism care le umbreste si in ziua de azi mintea romanilor si ii face sa se simta autosuficienti, unici, dar vesnice victime ale istoriei, si tot el a fost campionul absolul al soclurilor poetice care cultivau (expunandu-se la ridicol/absurd intr-un mod care ne-ar fi dus cu gandul la eroism, daca demersul nu ar fi avut o componenta foarte vizibila de interes propriu), personalitatea masculului Alfa al caducei RSR. Un om cheie in dezamorsarea tensiunii care exista in randul tinerilor, misiune pe care o indeplinea cu mare succes prin intermediul activismului cultural mentionat. Adrian Paunescu a fost un om foarte bine orientat, care si-a pavat incurcatele carari politice cu discursuri populiste, vituperand minoritatile si eventualii sceptici, reusind sa patreze un echilibru „suspect” intre lupta pentru cauzele marete si grija pentru propriul confort.

Tinind cont de toate cele de mai sus, subscriu, cu mina pe dictionarul explicativ al limbii romane, la incadrarea lui Adrian Paunescu ca poet de „geniu”, si inteleg perfect motivatia onorurilor militare. In fond, asa cum a spus unul dintre autorii de poezie pe care ii consider cu adevarat relevanti pentru timpul nostru, poetul, genist sau genial, „ca si soldatul, nu are viata personala….”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: