h1

oglinzile lui razvan m

Decembrie 30, 2010

La sfarsitul lui noiembrie am fost martor la spectaculoasa, la propriu, lansare a albumului “Razvan Mazilu Oglinzi/Mirrors”. Un bun prilej de reflectare.

In „Veghile de noapte” un personaj al lui Bonaventura (Erasmus) ajunge, ca urmare a unei ample plonjari in ispita, sa-si piarda imaginea din oglinda. Cind cei din jurul lui descopera acest lucru, ei se sperie de acest homo nefas, in fata caruia striga: „Iata-l pe cel care si-a vindut diavolului imaginea din oglinda!”, „Dati-l afara!”.

In opozitie flagranta cu tragicul, monstruosul personaj de mai sus il regasesc, la celalalt pol al reflectarii, pe Razvan Mazilu. Dar aceasta afirmatie nu are legatura cu faptul ca, in cheie contemporana, el este considerat de multa lume un reper al reusitei in mediatizare; una dintre cele mai frecvente sintagme care se foloseste in asociere cu numele lui este „cel mai mediatizat core(o)graf/dansator”. Aceasta caracterizare (re)prezinta esentialul din acest artist la fel de mult ca definitia data fiintei umane in scoala lui Platon, in care se spunea ca omul este o fiinta bipeda, fara pene si cu unghii late.

Chiar daca goana dupa publicitate (mai demult cuantificata in aparitii in ziar, tv, si azi in „like”-uri si nr de „friends” virtuali) ne face de multe ori sa uitam asta, inteligenta este in egala masura adaptare la mediu si modificare a acestuia. Discretia lui Razvan Mazilu in distanta personala este o demonstratie de fina inteligenta in acest sens, asa cum evolutia lui in spatiul public este relevanta pentru exercitarea puterii de a modifica gratios, non-invaziv, “lumea”. Aceasta discretie este asortata unei formari culturale temeinice pe care acest practicant al dezideratului elin/oriental al armoniei trup-spirit o lasa sa se vada doar accidental sau in forme sublimate, ca pe un lucru de pret.

Revenind la ideea de la inceputul acestui text, Razvan este un personaj fast nu (doar) prin oglinzile tiparite ( va amintesc ca acestea au, in contextul albumului foto mentionat, un scop caritabil), ci si prin imaginea pe care cei expusi la efortul lui (spun „efortul” pentru ca am intr-o oarecare masura perceptia investitiei de emotie si energie fizica pe care un spectacol de dans o solicita, desi jocul lui reuseste sa ne faca sa uitam ca miscarea este, pina la urma, un proces biomecanic aflat in stransa&constanta relatie cu gravitatia…) de pe scena o duc cu/in ei, dupa ce cade cortina.

Oglinda pusa de Razvan Mazilu este, si asta e singura asemanare cu povestea lui Erasmus, de nerefuzat, indiferent daca povestea pe care o exprima pe scena sta sub culorile durerii sau sub cele ale frumusetii. Seductia acestui dandy (pentru ca este, incontestabil, Seducatorul absolut, a carui personalitate se modifica nu cameleonic, ci metempsihotic, autopurificator) este de fapt daruire, si acesta este inca un lucru care ii atesta caracterul de apartenenta la o specie rara. Interiorizind (re)flexiile lui Razvan Mazilu suntem invitati sa apasam butonul de stop still al caruselului cotidian si sa reflectam la randul nostru, de aceasta data in termeni de constiinta, si sa luam considerarea posibilitatea de a face pasul dansat de la stadiul estetic la cel etic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: