h1

„Cine nu citeste, e prost”?

Ianuarie 6, 2011

sursa imagine http://www.monroe.lib.in.us

Cuvintele de mai sus, dar in forma unei asertiuni, nu in cea a unei interogatii, alcatuiesc un slogan promovat de simpaticul, pentru mine, Radio Guerilla.

“Cine nu citeste, e prost!”. Daca acceptam drept valabila aceasta fraza, atunci pasul urmator ar fi sa ne punem de acord ca cine citeste nu este prost. Mai departe, daca “suntem consumatori de carte”=”nu suntem prosti”, atunci “nu suntem prosti” se poate traduce fara probleme cu “suntem destepti”. Aici lucrurile se cam complica putin, daca ne gindim la nr mare de persoane (supra)scolarizate.

Pentru o mai buna intelegere a demersului meu, va propun sa reflectati asupra unei metafore pe care o consider relevanta, imbracata in forma unui banc: “Intr-o zi friguroasa, un pui de urs polar o trage pe mama lui de blana autentica, dar ecologica, si ii adreseaza aceasta intrebare: “-Mama, tata a fost urs polar?”. Mam(ifer)a ii zambeste, si raspunde, din varful lantului trofic de la pol: “Desigur, dragul meu!”. Tanarul pluseaza: “Si tatal lui a fost tot urs polar?” Raspunsul vine de data asta un pic mai prompt: “Da, si bunicul tau a fost urs polar. Evident!”. Copilul, aparent nemultumit de raspuns, continu interogatoriul: “Si tatal bunicului, a fost tot urs polar?”. Asa cum practica a demonstrat, chiar si mamele inzestrare cu rabdare si bunavointa au limitele lor, asa ca de data asta si ursoaica are un ton ceva mai taios: “Da, si tatal bunicului tau a fost urs polar!!”. Puiul nu se lasa intimidat, pluseaza cu doua, trei generatii, pina cind mama transaaza problema, si intreba, exasperata, care este motivatia acestei demers, in conditiile in care toti ascendentii paterni au fost ursi polari. Atunci puiul ii repluca, cu amaraciune: “Daca e asta, atunci de ce mama dracului mi-e ataaat de frig?!?!?”.

Revenind la sloganul educativ propus de guerilleros-ii autohtoni, ma gindesc ca in mintea multor oameni cu scoala si aplecare catre lectura poate bantui intrebarea urmatoare: “daca am (atat de multa) carte, de ce nu am parte?”. Intrebarea aceasta este justificata de mostenirea venita pe linie de intelepciune populara -“Ai carte, ai parte!”-, intarita cu consecventa induiosatoare, cu note usor maniacale, de parinti si dascali, si confirmata in prezent de acest “Cine nu citeste..”.

Evident ca, in calitate de om implicat in educatie complementara, subscriu la ideea de a indemna oamenii catre scoala/lectura. Nu stiu cat de eficient este acest demers, in conditiile formulei citate. Personal as pune mai mult accent pe aspectele pozitive ale exercitiului de a citi, cum ar diversificarea limbajului, acumularea de informatii, imbogatirea spirituala&eventual sufleteasca, pe toate avantajele acestei forme de gimnastica mentala, si mai putin pe amenintarea cu o eticheta sociala cu puternice conotatii negative, amenintare pe care o consider, asa cum voi incerca sa demonstrez, cel putin discutabila.

Este interesant este sa ne gindim cand a aparut aceasta idee, ca cel care are “carte” este favorizat din punct de vedere al statutului social. Pentru ca sa intelegeti mai bine, ginditi-va cata scoala au parintii d-voastra, apoi cata scoala au facut parintii lor. Ca sa nu semene prea mult cu bancul de mai sus, cel mai bine este sa va opriti la strabunici. Daca genograma dumneavoastra nu este cu blazon, sunt sanse foarte mari sa discutam despre un numar de clase care nu il depaseste pe cel al degetelor de la mana pe care o folositi sa rasfoiti cartea preferata. Asta pentru ca in acel moment majoritatea populatiei din ceea ce este astazi teritoriu romanesc locuia in mediul rural, context in care familiile nu-si permiteau luxul de a trimite copii la scoala (cu siguranta nu mai mult de unul) pentru periode lungi de timp, atat pentru ca scolarizarea implica cheltuieli semnificative, cit si pentru ca familia avea nevoie de toata mana de lucru disponibila, indiferent cit de firava era aceasta.

Presupunerea mea este ca undeva in timpurile in care educatia era greu accesibila oamenii au observat ca stiitorii de carte erau favorizati in diverse contexte, si ca inclusiv cei cu un nivel mediu de scolarizare aveau parte de beneficii evidente, de genul munca mai usoara si venituri mai mari, respectiv statut social ceva mai apropiat de zona “premiantilor” societatii. Va amintesc ca lumea era mult mai polarizata din punct de vedere social/financiar, chiar daca in acest moment multi dintre noi simt ca lumea noastra se imparte in bogati si saraci.

Intre timp scoala a devenit obligatorie. Alfabetizarea nu mai este un privilegiu, dar nici scoala nu mai constituie o garantie a alfabetizarii, iar in acest moment suntem in situatia bizara in care facultatea in sine este lipsita de valoare, daca nu este dublata de un master&ceva experienta practica si/pile, si in multe cazuri nici toate acestea nu sunt suficiente pentru ca “the graduate” sa beneficieze de un loc de munca “decent” (dar asta este o alta discutie, care tine despre nivelul de expectante; oricat de tentant suna, nu o voi continua acum).

Pe de alta parte, putem observa ca munca calificata si chiar cea semicalificata permite obtinerea de venituri mai mari decat cele obtinute de majoritatea persoanelor cu studii superioare, ceea ce face ca acestea din urma sa fie derutate si, nu de putine ori, frustrate. Emotii negative nu lipsite de fundament, in conditiile in care o buna parte din viata adultii de referinta le-au garantat ca cei care au caiete fara urechi de magar, scriu frumos, nu iau note proaste (adica inclusiv rezultate mediocre), merg la olimpiada, cercul de matematica/chimie/literatura samd, sunt cei care vor “mosteni” privilegiile sociale de top, iar practica infirma asta. Asa ca in prezent acest “ai carte, ai parte” pare mai degraba lipsit de valoare adaptativa pentru individ si efectele acestui mod de gandire, respectiv al politicilor sociale care i se datoreaza, se dovedesc mai degraba ciudate: investim mult timp si resurse semnificative in educatie, dar cantitatea mare de “specialisti” (citez aici un tanar care se plangea ca la terminarea facultatii ei, specialistii, nu au posibilitatea sa se angajeze..) aduce foarte putina valoare lumii in care traim. Eu, unul, as prefera sa avem mai multi zugravi, agricultori, instalatori, tamplari samd care sa-si cunoasca bine meseria, sa cistige, respectiv sa plateasca impozite din exercitarea acesteia, si nu in ultimul rand sa ofere servicii si produse de calitate. Dar nu se intimpla asa; noi avem parte de soferi de taxi si coafeze cu studii (post-)universitare, sau de absolventi de conservator care monteaza calorifere, cum este cazul celui care se ocupa de instalatiile mele sanitare.

As spune ca un numar mai mic de studenti, si mai ales profesori, ar fi o premisa favorabila pentru ca facultatile sa devina reale incubatoare pentru viitori profesionisti, si nu fabrici de co(py-paste-)ontopisti cu pretentii de intelectuali.

Nu cred ca este intimplator faptul ca expresia “viata e in alta parte” a fost scrisa prima data pe zidurile unei universitati. Scoala este un loc minunat, dar este o simulare a vietii reale. O etapa de adaptare, care trebuie consumata, nu prelungita pina la alienare. In afara de cazul in care cineva are o chemare reala catre cercetare sau educatie, este necinstit sa “vindem” adolescentilor si parintilor (supra)educatia ca pe o cheie garantata a succesului, a “desteptaciunii”. “Too much is not enough”. Blocati in simulator, precum sta in uter copilul divin al lui Bruckner, “studentii intarziati” au tot mai putine sanse sa inteleaga si stapineasca regulile jocului “in vivo”. Urmand aceasta cale, ma tem ca foarte putini dintre cei care studiaza pornind de la ideea ca scoala le garanteaza succesul social vor ajunge in situatia de a repeta performanta economica a lui Thales din Milet, si cu atat mai putin la performantele stiintifice/filosofice ale acestuia; mai degraba presupun ca majoritatea acestor persoane va avea mult timp la dispozitie sa stearga praful de pe diplomele atent inramate, si sa se (auto)consoleze ca tipii “descarcureti” (aici ma refer la cei care au idei, risca si muncesc respectand limitele legale, nu la oportunistii din zona limitrofa politicului) sunt necititi, si astfel, indiferent de gradul de inteligenta sociala demonstrat, “prosti”. Desigur, asa cum practica a demonstrat, exista si varianta ca frustrarea sa fie exprimata prin corespondenta. Format clasic, sau in cel cu bombe artizanale, dupa modelul Unabomber. Sau blog.

In concluzie, “Cine nu citeste, e prost” imi apare mai degraba un mod eficient de a convinge intelectualii sa asculte mai mult radio (Guerilla, evident), decit un indemn pentru functionarele de la posta de a citi (si) mai mult Coelho, sau pentru durii galeriilor de fotbal de a lua din micul altar improvizat pe televizor volumul cu nr 1724 publicat “de Paunescu.

Voi incheia in maniera Disney, cu presupunerea ca ascultatorii acestui post de radio, dupa o zi de truda in aerul (re)conditionat al multinationalelor, o ora de coaching/tae-bo, o bere belgiana revoltator de scumpa fabricata de calugari flamanzi si o repriza scurta de facebook, vor lasa in parasire pc-ul, respectiv acest material, pentru a se rasfata cu cateva pagini de Julian Barnes sau Salman Rushdie. Pentru ca ei constituie majoritatea minoritatii care poate demonstra ca “Cine citeste nu este un fraier”. Si avem mare nevoie de asta…

(acest material a fost publicat intr-o forma mai placuta cetitorului grabit pe fishington post).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: