h1

Distractio ad integrum

Ianuarie 20, 2011

Daca sunteti preocupati de modul in care evolueaza vehicolele de sens pe care le schimbam intre noi, atunci s-ar putea ca si dumneavoastra sa fi notat ca unul dintre cuvintele care au inregistat o crestere spectaculoasa in uzul contemporanilor este “distractie”.

Promisiuni de “distractie” la cote extreme vin de la posturi tv, radio si nu in ultimul rand via internet (exista forum-uri de distractie, si nu putine, si nenumarate pagini dedicate).

Distractia se gusta, se traieste (evident, la maxim), si pe un site cu nume ce promite orice, numai distactie nu, apare o urmatoarea declaratie de credinta “In distractie am incredere!”, un fel de “In fun we trust” autohton.

Exista campioni ai distractiei, persoane care stiu sa ne sau sau sa se distreze, si olimpienii in domeniu, cei care ne distreaza in timp ce se distreaza.

Una peste alta distractie se vinde, si mai ales se cumpara. Cine nu se distreaza este un tocilar. Morocanosul disneyan sau, mai rau, Martin Luther.

Ce insemna distractie, de fapt? Poate sa fie destindere, amuzament, placere, dar indiferent de care sens se leaga, implica o alta componenta, aceea de lipsa de atentie, absenta a concentrarii.

Ceva distractiv este ceva care-ti distrage atentia de la altceva. Acel altceva poate fi ceva de care te temi (anxietate) sau ceva ce regreti (ruminatii), sau, intr-un caz mai fericit, o ocupatie lipsita de glorie/interes, probleme de zi cu zi (plictis)

In mod traditional in cultura din care facem parte, cea a vorbitorilor de limba romana, persoanele cele mai vizate de piscatura umorului popular erau “cascatii”, neatentii, cei carora le treceau oportunitatile pe sub nas.

O modificare care ne-a afectat cultural pe toti cei care am trait schimbarea de la comunism la vremurile mai caldute de dupa acesta, este ca, in locul grandioaselor programari cincinale, anii de dupa 1989 au stat sub semnul unei absolute speculari a oportunitatilor. Reactia rapida, “orientarea” si “descurcatul” au fost/sunt cuvintele cheie ale acestei perioade, semnificanti care au castigat teren in detrimental celor asociate investitiilor pe termen lung, care au fost caricaturizate de aberatia comunista.

Deci, comtemporanul nostru de succes este cel care are inspiratie, eventual o centrare, doua, la cap, si care speculeaza cu maxima eficienta acele momente. Succesul lui se masoara in primul rand in timpul cand nu mai are nevoie sa fie cu antenele vigilent atintite catre cotidian. Campionul nostru este de fapt o replica a personajului care nu observa, pricepe si reactioneaza, si este amendat din cauza asta in snoava sau banc.

Lasand la o parte paradoxul de mai sus, va propun sa ne intoacem la psihodiagnostic. Cind devine o problema pentru functionarea sociala a individului, fie ca acesta este copil sau adult, distractia intra in sfera patologicului, si in acest caz vorbim despre stari morbide ale atentiei, de genul hipoprosexie, sau chiar aprosexie (lipsa ‘totala” a atentiei).

Asadar, inainte de a face o urare unui prieten, sau sa va doriti ceva pentru d-voastra, incercati sa vedeti daca aceasta nu seamana cu sintagma urmatoare: “Sper ca sa fie un an cu multe episoade acute de hipoprosexie!”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: