Archive for Martie 2011

h1

pleaca. studiaza. intoarce-te(?). schimba(?).

Martie 22, 2011

„pleaca. studiaza. intoarce-te. schimba.” aceasta este deviza sub semnul careia sta un eveniment foarte interesant, ROMANIAN INTERNATIONAL UNIVERSITY FAIR – RIUF, pe care organizatorii in caracterizeaza drept „este cel mai mare eveniment educational din Romania si Estul Europei”. scopul acestui targ universitar este de a facilita comunicarea intre institutii educationale de peste mari/tari si ai nostri tineri ce la paris vor sa invete.  fapta s-a comis luna asta in tm si alte orase din ro.

in conditiile in care diversi prieteni/amici/cunoscuti si mai multi membri ai familiei mele largite si-au petrecut ani de studii universitare&postuniversitare in afara tarii, iar la ora actuala colegi de scoala de-ai fiului meu au deja locurile rezervate in internate decente din viena, subiectul nu ma poate lasa rece.

sa fie chiar asa? ajunge sa pleci, sa stai cu burta pe cartea lucioasa, cu informatie la zi, f probabil in format electronic, sa iei avionul de intoarcere, respectiv autobuzul deprimant care te duce la avion la vama aeroportului, pt ca lumea din care ai plecat sa se schimbe?

Anunțuri
h1

de la cronicari la videocratie

Martie 22, 2011

lasand la o parte debate-ul cit din adn-ul romanesc este de sorginte latina, adica daca ne tragem cu adevarat „de la ram”, au ba, observ cu ingrijorare ca din punct de vedere al „culturii” media o mare parte dintre modelele prezentate in materialul facut de erik gandini se (re)gasesc in emisiile destinate televizoarelor din spatiul carpato-dunareano-pontic.

respectind proportiile, notez contemporaneitatea celei mai cunoscute fraze lasate de grigore ureche, respectiv coincidenta ca o idee pe care am formulat-o recent (in post-ul cu distractio ad integrum) apare aproape mot-a-mot in filmul lui gandini: admiratia pe care oamenii o au pentru cei care fac bani in timp ce se/ne distreaza

 

h1

sarmalele si franzelele pentru dictatori

Martie 21, 2011

„printre oamenii astia cu foamea de acasa potolita, pe mine libertatea ma lua cu ameteala. starea mi-era iute-schimbatoare, deprins cum eram cu deznadejdea si frica injositoare, iar creierul meu, cu supunerea.” zice herta muller in „leaganul respiratiei”

de la o conferinta de psihosomatica am ramas cu ideea ca popoarele care isi „impacheteaza” sugarii au sanse mai mari sa fie conduse de un dictator.

copii sarma/franzela sunt cei care ca adulti, ca urmarea a faptului ca au fost privati de posibilititatea de a explora ca sugari, se vor simti mai confortabil sub steagul/portretul unui vizionar, decit in cabina de vot. asta tine de memoria implicita, de limitarile senzoriale si motrice din perioada „impachetarii”. 

in plus, apare memoria explicita, cu aportul de „valori”/traditii: „capul plecat sabia nu-l taie”, sau imaginile cu isterii colective de adulare a parintelui schizofrenogen absolut.

cred ca este un exercitiu de onestitate (inclusiv fata de propriu trecut) sa admitem ca nici un dictator nu poate rezista o perioada lunga de timp in postura de maximum leader fara suportul unui fragment semnificativ spre majoritar din populatia pe care o pastoreste.  

poate ca exercitiul asertivitatii si cel al initiativei nu sunt usoare pentru multi dintre noi. poate ca riscurile libertatii ii fac pe acestia sa simta ameteala anxietatii cum le umbla dinspre ceafa, pe linga timpla, catre frunte, si retur, asa cum a patit si leo, personajul din „leaganul” hertei m.

dar nu ne costa nimic sa „desarmalizam” copiii. singurul „risc” este ca acestia au o sansa in plus sa devina cetateni veritabili.

h1

NU E BANC

Martie 18, 2011

Unul dintre paradoxurile din viata mea consta in faptul ca aud aproape zilnic cum prieteni, cunoscuti, sau chiar „figuri publice” din Ro se pling de probleme din tara noastra si ne impartasesc planurile sau hotarirea de a cauta arealuri mai propice eggzistentei, in timp ce doua ore/zi lucrez, ca psihoterapeut la fundatia ICAR, cu persoane care doresc sa obtina azil in Ro.

Azil inseamna un loc protejat, unde daca luam in considerare filiatie elina a termenului, esti  ferit de jefuire.  Poate ca este un exercitiu interesant, sa incercam sa intelegem de ce tara in care „jaf la drumul mare” este o expresie foarte uzitata  este considerata o destinatie tentanta pentru oameni provenind din alte culturi.

Voi reveni intr-un mesaj urmator asupra acestor aspecte de apreciere echitabila a starii proprii, respectiv a „raportului (subiectiv) de tara”.

Acum va invit la o actiune dedicata acelor persoane pe care le-am pomenit. Am invitat un ziarist irakian, un calugar tibetan, un translator afgan si un student din Nigeria sa ne spuna cum se vede Romania de pe alte puncte de pe harta, respectiv care este perceptia lor dupa ce au petrecut o perioada de timp aici.

Scopul acestei actiuni este nu doar de a  permite un dialog intre culturi, ci si de a facilita accesul la cultura pentru solicitantii de azil din Timisoara. Cu ajutorul Ancai Pol si al librariei Carturesti punem piatra de temelie a unei biblioteci in centrul in care sunt cazati solicitantii de azil din Timisoara.

Marti, 22 martie, la Carturesti-ul de pe strada Mercy. Participarea este conditionata de donarea unei carti in limbile engleze, franceza, sau araba.

h1

inSOMNia

Martie 17, 2011

Pentru parinti, dar nu numai pentru ei, despre somn, si mai ales despre lipsa lui.

Privarea de somn este (inca) utilizata in diverse parti ale lumii ca forma de tortura.

Oboseala cumulata, adica insuficient somn sau tulburari de somn, a fost identificata ca principala cauza a unor erori de gindire si actiune care au dus mai multe dintre marile catastrofe din prezent (de ex, explozia navetei spatiala Challenger).

In mod „traditional” se considera ca un adult are nevoie de opt ore de somn/noapte. In acest scenariu se recomanda pastrarea unui graphic al somnului, cu inregistrarea numarului de ore dormit/noapte, si aplicarea unui formule simple pentru calcularea deficitului de somn. De ex, daca cineva doarme in medie 7 ore per noapte, formula arata in felul urmator: 8ore x 7 zile = 56 ore/saptamina, respectiv 7 h x 7 zile = 49 h dormite/saptamina, caz in care deficitul de somn = diferenta, adica 7 ore, adica echivalentul a aprox. o noapte de (ne)somn. Scopul este ca persoana in cauza sa completezele petele negre din grafic recuperind orele restante in saptaminile urmatoare. Tinind cont ca in acum doua sute de ani durata somnului era de noua ore, si acum este in general de 7, abordarea de mai sus pare depasita.

Exista si abordari mai flexibile in managementul somnului, respectiv al tulburarilor acestuia. Acestea propun acceptarea perspectivei ca pentru un adult cantitatea de somn necesara&suficienta variaza intre 4 si 10 ore, si ca focus-ul ar trebui mutat de la cantitate catre calitatea somnului. Iata citeve exemple de tulburari care pot influenta negativ calitatea somnului: treziri repetate si nedorite (cosmar, zgomote, pb de respiratie, inclusiv sforaitul), senzatia de somn agitat, nesatisfacator (oboseala la trezire), problemele de adormire sau readormire. Cauze? Ingrijorari, emotii neexprimate, depresie, probleme de igiena somnului= alimentatie, abuz de substante, deshidratare s.a..

Sunteti/cunoasteti persoane care au probleme serioase de somn? Daca da, probabil ca stiti ca acest gen de suferinta poate fi insotit la scurt timp de la debut de iritabilitate, de probleme de memorie, scaderea si probleme la mentinerea atentiei, afectarea capacitatilor cognitive, si poate duce la halucinatii sau afectarea moralitatii in luarea de decizii. Exista si o gama larga de efente fiziologice ale privarii de somn pe termen lung: dureri musculare, tremor, imunitate scazuta, risc de boli de inima, diabet…

Mai sus am mentionat citeva dintre posibilele cauze ale unui somn insuficient sau cu intreruperi. Un eveniment pe care cei mai multi dintre noi il consideram ca fericit, nasterea unui copil, este un adevarat examen pentru calitatea si durata somnului parintilor, in special pentru cel al mamei. Toate alaparile, confortarile, schimbatul, ingrijitul&ingrijoratul la vreme de noapte au fost cuantificate statistic. Astfel a rezultat ca in primul an de viata o mama pierde in medie echivalentul a 70, da SAPTEZECI, de nopti. Adica o noapte alba la cinci dormite, fara recuperari. Asa cum am spus mai sus, noptile pierdute se cuantifica inclusiv in cresterea iritabilitatii si prin afectarea capacitatilor cognitive, asa ca, in conditiile in care ambii parinti sunt expusi intensiv la privarea de somn, ne putem inchipui/aminti ce inseamna asta din punct de vedere al comunicarii in relatie, si din cel al calitatii acesteia, in general. In aceste conditii nu este surprinzator faptul ca nasterea unui copil este de foarte multe ori urmata de o consecinta mai putin fericita, divortul co-autorilor.

Revenind la efectele lipsei de somn, statisticile din domeniul auto arata ca soferii obositi provoaca mai multe accidente si mai grave decit soferii care au consumat bauturi alcoolice. Companiile de asigurari din UK au semnalizat ca in primele patru zile de dupa trecerea la ora de vara accidentele de circulatie cresc cu 25 la suta. Discutam despre efectele unei ore de somn in minus/noapte. Pastrind in minte cele de mai sus, poate noi, barbatii, vom gasi un plus de intelegere pentru partenerele de trafic, cind mai comit vreo stingacie la volan, si pe bancheta din spate au cel putin un scaun de bebe. Sau, un pas care sa depaseasca cavelerismul pe sosea, sa incercam sa (ne) intelegem mai bine reactiile in cuplu, pe fondul unui somn intrerupt de 5-7 ori pe noapte, in conditiile unei parental night fever.

Solutii?

Tehnici de relaxare, „puiul” de somn de 20′ (nu mai mult, efectul poate fi contrar), hidratarea eficienta, stabilirea unui ritualul si a unui program de somn, respectarea acestora.

Nepretuitul somn (de dupa-amiaza).

 In New York, the city that never sleeps, exista saloane soporifice, unde cu 20 de dolari poti cumpara un loc in care sa atipesti 20 de minute. In Londra 30 de minute de somn costa aproape 30 de lire. Inainte sa decideti daca sa pierdeti, sau nu, citeve ore bune de somn pe saptamina incercati sa traduceti in termenii financiari de mai sus excesul cu pricina, daca scaderea IQ-ului, cresterea nivelului de cortisol (hormonul asociat stress-ului) si perspectiva de a provoca un accident de circulatia nu v-au fost suficiente.

Noapte buna, copii! Noapte buna, parinti!

h1

„i think I can, I think I can(‘t)?”

Martie 7, 2011

„always look at the bright side of life…” spun britanicii de la monty python, cei care, prin mostre de english humour mi-au incintat tineretea, via televiziunea iugoslava.

un exemplu elocvent de gandire pozitiva, sau mai exact de ironie la adresa acesteia. acest mod de cugetare, dragutul de el, se presupune ca a ajuns la noi pe filiera corporatisto-cultura pop, direct de la el din habitat, din statele unite ale americii.

la ora actuala entuziasmul din jurul acestui mod de percepe si mai ales de a conceptualiza lumea a scazut. unele voci autorizate au inceput sa semnalizeze ca el implica, pe linga avantaje de necontestat  (cuantificabile inclusiv prin inregistrarea activitatii cerebrale), o serie intreaga de riscuri. pina sa stea cineva sa contorizeze la nivel individual efectele negative ale unor auto-impuneri de genul „trebuie sa pot”, sau „trebuie sa se intimple ceva bun”,  „o sa fie bine” pt ca „asa vad eu lucrurile si asta modifica esenta lucrurilor (lumea)”, reversul medaliei (sic) vine  din zona militara, din cea politica, si de la buna lor sora sister, corpoland, una dintre caracteristicele comune pt toate aceste medii fiind gradul crescut de rigoare in inregistrarea datelor (sedintelor samd).

voci la inceput izolate au inceput sa prezinte posibilitatea (re)intoarcerii catre abordari (mai) realiste, in care analiza pericolelor si a oportunitatilor sa inlocuiasca acel optimist tamp spre deziluzional, dar fashionable. pt ca da, a fost si inca este la mare moda in corporatii, si nu numai. mai mult,  una dintre armele cheie cele mai uzitate pe care cultura consumista le foloseste pentru a amorti spiritul purtatorului de card de rind este tocmai gindirea pozitiva. un fel de „fa-ti un credit si zambeste, totul o sa fie ok”. la nivel de corporatii, conceptia este inversata, in functie de situatie, si poate deveni: nu ai vindut suficient/nu ti-ai facut planul pt ca nu ai avut a atitudine pozitiva. nu te-ai „setat” corespunzator.

revenind la experientele de mai sus, practica a demonstrat ca esecuri care prind pagini intregi in carti de istorie si falimente care au acoperit primele pagini ale ziarelor cu pedigree se bazeaza pe gandirea pozitiva dusa la extrem, pe mecanisme de gandire de grup care faceau ca oricine nu zimbea conform normei grupului sa fie automat etichetat ca „pesimist”, un fel de paria al tribului corporatio-contemporan.

intre timp au aparut cercetari care demonstreaza ca gindirea pozitiva functioneaza doar pentru anumite tipuri de personalitate si in anumite situatii, in rest fiind vorba fie o eroare de gindire care amana, pe principiul unui management cognitiv-emotional defectuos, confruntarea cu o situatie neplacuta (au grava, de la caz la (ne)caz), fie de o flagranta non-concordanta intre perceptie si lume, respectiv a sanselelor de a o schimba. pentru o buna parte din oameni folosirea gindirii pozitive are consecinte aproape exclusiv negative, mai ales pe termen mediu-lung, in conditiile in care efectele folosirii ei nu „confirma”.

soren kirkegaard vorbeste despre existenta unei duble disperari. oamenii atinsi de acesta sunt cei care pe de o parte sunt disperati, pe de alta traiesc intr-o permanenta amagire care ii impiedica sa realizeze cu adevarat cit de disperati sunt. in opininia mea, gindirea pozitiva dusa la extrem este o forma acuta de dubla disperare auto-indusa.

in concluzie, daca nu sunteti un indian in echipament auster, purtator de cuvint&stindart al non-violentei pt o mare masa de oameni satui de omoruri si abuzuri flagrante, recomand o atitudine rezervata (adica nu f pozitiva) in fata marilor vinzatori de iluzii/spiritualitate pe suport electronic, a speakerilor motivationali corporatisti cu modele zen-budiste.

sursa foto: http://thinkingpositive.co.cc/

h1

de la plesu&liiceanu la plesu vs liiceanu

Martie 6, 2011

Ce preferati, sau mai exact la ce echipa jucati?

Angajatul, acidul John sau zimbitorul, apolinicul Paul? Inneguratul, prometeicul Nicu Covaci sau apolinicul, jovialul Mircea Baniciu?

Dat fiind ca intre aceste repere de pe harta muzicii universale, respectiv ro(ck)manesti, au existat perioade conflictuale exprimate prin materiale de presa, memorii sau chiar muzica, nu este surprinzator ca multi dintre fanii acestora s-au simtit datori sa-si manifeste admiratia si loialitatea fata de idolul in flash&blood inclusiv prin asumarea unei pozitii contra fata de cel care putem risca sa presupunem ca face parte, ca urmare a colaborarii indelungate, simbiotice, din adn-ul creator al celuilalt. In plus, un alt mod evident prin care fostul coleg, azi rival, face parte din ceea ce este (sau incearca sa fie) celalalt: anti-modelul, o forma inversata de atasament.

Daca e sa dam crezare mizantropului, dar si vizionarului Schopenhauer, care spune ca barbatii foarte inteligenti nu vor avea parte de prieteni, relatia dintre Plesu si Liiceau surprinde. Este vorba de doua persoane care s-au cultivat  cu metoda (si inca o fac), de doua repere in diverse dimensiuni ale vietii culturale din acest colt de lume samd; nu ma pot gindi la motive care sa ajute un eventual contestatar sa puna in discutie calitatile intelectuale ale celor doi.  Atunci, a gresit (sau mai degraba exagerat, asa cum este acceptat ca a mai facut) Arthur Schopenhauer, sau ne putem indoi ca ceea ce exista intre Plesu si Liiceanu este philie autentica?

Nu am suficiente informatii despre relatia dintre cei doi, ca sa ma pot exprima asupra acestui subiect. Mai mult, nu sunt suficient de motivat sa fac o analiza de proces si continut a numeroaselor dialoguri publice pe care acestia le poarta.

Totusi, spre deosebire de pozitia mea nepartizana in contextul maniheismelor pop-rock, in fata celor mai auzite voci din zona cultivata simt in egala masura ca rezonez la mesajele lui Plesu si ca Liiceanu ma pierde repede chiar si atunci cind se intimpla sa ma „gaseasca” cu ceva.

Dat fiind ca am mai atins acest subiect in spatiul virtual si in context colocvial, nu voi reveni asupra celor spuse despre preferinte mele pentru mesajul si valorile d-lui Plesu. Legat de d-l Liiceanu, parca e un moment fara miza, dupa eroicele esecuri inregistrate de acesta in a cere ceva ce nu se face sa ceri in fata Hertei Muller, respectiv Adam Michnik.

La baza acestui material sta un fragment din discutia despre iubire pe care au purtat-o G L si A P. Cind Liiceanu il citeaza pe Ortega y Gasset, cu asertiunea ca orice femeie care se indragosteste de un barbat  pentru frumusetea acestuia va sfirsi prin a se plictisi si prin a fi fermecata de „splendoarea spiritului” unui barbat urit, Plesu ii raspunde, cu spontaneitatea caracteristica, „norocul nostru!”.  Fara sa cupleze la poanta, respectiv schimbarea de registru (pentru care nu avea notitele pregatite), Liiceanu raspunde, pe fondul unui ris automatizat: „La cine te referi? Vorbeste te rog pentru tine!”, fara sa realizeze ca, revendicind (in mod justificat, poate) statutul de barbat „bine” si plasindu-i d-lui Plesu exclusivitatea categoriei estetice inferioare, s-a (auto)exclus din categoria spiritelor luminoase mai sus pomenite.

In acest context e interesant de retinut si faptul ca una dintre calitatile cele mai apreciate de femei la partenerii potentiali este umorul.