h1

de la plesu&liiceanu la plesu vs liiceanu

Martie 6, 2011

Ce preferati, sau mai exact la ce echipa jucati?

Angajatul, acidul John sau zimbitorul, apolinicul Paul? Inneguratul, prometeicul Nicu Covaci sau apolinicul, jovialul Mircea Baniciu?

Dat fiind ca intre aceste repere de pe harta muzicii universale, respectiv ro(ck)manesti, au existat perioade conflictuale exprimate prin materiale de presa, memorii sau chiar muzica, nu este surprinzator ca multi dintre fanii acestora s-au simtit datori sa-si manifeste admiratia si loialitatea fata de idolul in flash&blood inclusiv prin asumarea unei pozitii contra fata de cel care putem risca sa presupunem ca face parte, ca urmare a colaborarii indelungate, simbiotice, din adn-ul creator al celuilalt. In plus, un alt mod evident prin care fostul coleg, azi rival, face parte din ceea ce este (sau incearca sa fie) celalalt: anti-modelul, o forma inversata de atasament.

Daca e sa dam crezare mizantropului, dar si vizionarului Schopenhauer, care spune ca barbatii foarte inteligenti nu vor avea parte de prieteni, relatia dintre Plesu si Liiceau surprinde. Este vorba de doua persoane care s-au cultivat  cu metoda (si inca o fac), de doua repere in diverse dimensiuni ale vietii culturale din acest colt de lume samd; nu ma pot gindi la motive care sa ajute un eventual contestatar sa puna in discutie calitatile intelectuale ale celor doi.  Atunci, a gresit (sau mai degraba exagerat, asa cum este acceptat ca a mai facut) Arthur Schopenhauer, sau ne putem indoi ca ceea ce exista intre Plesu si Liiceanu este philie autentica?

Nu am suficiente informatii despre relatia dintre cei doi, ca sa ma pot exprima asupra acestui subiect. Mai mult, nu sunt suficient de motivat sa fac o analiza de proces si continut a numeroaselor dialoguri publice pe care acestia le poarta.

Totusi, spre deosebire de pozitia mea nepartizana in contextul maniheismelor pop-rock, in fata celor mai auzite voci din zona cultivata simt in egala masura ca rezonez la mesajele lui Plesu si ca Liiceanu ma pierde repede chiar si atunci cind se intimpla sa ma „gaseasca” cu ceva.

Dat fiind ca am mai atins acest subiect in spatiul virtual si in context colocvial, nu voi reveni asupra celor spuse despre preferinte mele pentru mesajul si valorile d-lui Plesu. Legat de d-l Liiceanu, parca e un moment fara miza, dupa eroicele esecuri inregistrate de acesta in a cere ceva ce nu se face sa ceri in fata Hertei Muller, respectiv Adam Michnik.

La baza acestui material sta un fragment din discutia despre iubire pe care au purtat-o G L si A P. Cind Liiceanu il citeaza pe Ortega y Gasset, cu asertiunea ca orice femeie care se indragosteste de un barbat  pentru frumusetea acestuia va sfirsi prin a se plictisi si prin a fi fermecata de „splendoarea spiritului” unui barbat urit, Plesu ii raspunde, cu spontaneitatea caracteristica, „norocul nostru!”.  Fara sa cupleze la poanta, respectiv schimbarea de registru (pentru care nu avea notitele pregatite), Liiceanu raspunde, pe fondul unui ris automatizat: „La cine te referi? Vorbeste te rog pentru tine!”, fara sa realizeze ca, revendicind (in mod justificat, poate) statutul de barbat „bine” si plasindu-i d-lui Plesu exclusivitatea categoriei estetice inferioare, s-a (auto)exclus din categoria spiritelor luminoase mai sus pomenite.

In acest context e interesant de retinut si faptul ca una dintre calitatile cele mai apreciate de femei la partenerii potentiali este umorul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: