h1

Japan

Aprilie 10, 2011
Cred ca toti cei care avem acces la informatie si o minima deschidere pentru necazul seamanului nostru am fost afectati de ceea ce s-a intimplat si inca se mai intimpla in Japonia. Cred ca am rezonat la una dintre traumele semnificative ale acestor timpuri, asa cum s-a intimplat si la caderea turnurilor gemene din NY. O reconsiderare a ceea ce inseamna (ne)siguranta, control, viata de om.
Din pacate, tocmai perspectiva europeana, respectiv americana, de a privi natura ca pe un dusman, nu ca pe un sistem cu reguli clare si autoreglare eficienta, (model insusit si dus la extrem de japonezii, care probabil au observat ca atentia acordata traditiei ii face sa piarda teren in fata pragmaticilor, inovatorilor occidentali), risca sa provoace azi o a doua catastrofa, cea nucleara/ecologica. Mai observ faptul ca omul ”civilizat”, in loc sa caute armonia cu ceea ce a mai ramas nealterat din natura, incearca in continuare sa ”ingenuncheze natura”, respectiv sa ”dreseze micul atom”.  Am nevoie sa sper ca se poate invata ceva din toate acestea, dar am un entuziasm moderat in ceea ce priveste capacitatea omenirii de a intelege ceea ce inseamna consecinta pe termen lung&cooperare pt un scop non-profit.
Pina sa pot verifica aceaste lucruri, pot sa enumar, la scara micro, in ce fel tragedia japoneza a avut efecte imediate, palpabile in viata mea.
In primul rind, un maestru de arte martiale care locuieste in Japonia avea programata o vizita la Timisoara, lucru care nu stiu daca se va mai intimpla, dat fiind acest context. In cel de-al doilea rand (de linga geam), invatatoarea fiului meu le-a recomandat copiilor sa foloseasca un anumit tip de pix, care are mai multe avantaje pentru acesta virsta, iar in acest moment rezervele pentru aceste pixuri sunt de negasit, pentru ca ele se fac in Japonia, iar fabrica a fost distrusa de tsunami/cutremur. Un fel de efect butterfly efect inversat. Un cutremur in Pacific provoaca un disconfort minor in penarele unor mici scolari din Piata Unirii.
Mai departe, in zilele de dupa acest eveniment am participat la un eveniment foarte interesant, o conferinta sustinuta de fostul ambasador la Japoniei, d-l T. Kanji.
Mai multe pb atinse in conferinta ar merita cite un blog dedicat, dar azi ma voi ocupa de cea deja abordata. O doamna, jurnalist, cred, l-a intrebat pe domnul (ex)ambasador cu ce ar putea ajuta romanii Japonia, probabil in maniera in care regiunile istorice din Ro s-au ajutat in urma inundatiilor. Sec, d-l Kanji a explicat ca este de preferat ca acest lucru sa se faca doar prin simpatie, un fel de, politicos, ”va rog nu ajutati, va rog nu atingeti nimic”.
Chestie de inteles atit din perspectiva traditiei japoneze de a face fata incercarilor, cit si din punct de vedere al experientei oamenilor de afaceri japonezi in tara noastra. In conditiile in care drumul dintre Timisoara si Lugoj si/sau centura de ocolire a celui din urma (pt ca, asa cum stim, Timisoara este de ”neocolit”) au fost facute cu finantare si supraveghere japoneza. Ok, incercati sa va inchipuiti ca Romania ar fi pus la dispozitie, in mod gratuit, aparent umanitar, echipe de experti care sa ajute la reconstruirea drumurilor afectate de cutremur, cele deja reabilitate miraculos de nipponi.
Tot de la d-l Kanji am aflat ce insemna ca o fabrica japoneza in Romania sa fie preluata de aborigeni, respectiv felul in care evolueaza o linie de productie dupe ce nipponii o predau romanilor. Mi-am amintit de felul in care descrie Herta Muller experienta rusilor cind acestia au primit case finlandeze pe bucati, cu instructiuni clare de asamblare&all: ba erau prea putine piese, ba prea multe, niciodata nu se ducea la bun sfarsit constructia…
Da, avem foarte multe de invatat din suferinta si mai ales modul in care japonezii i-au facut parte. Dar cred ca este nedrept ca din toata demnitatea si exemplul de implicare, proactivitate a locuitorilor din ”tara soarelui rasare” sa ramanem doar cu un nou instrument de a ne judeca (negativ). Este impresionant ca numarul de voluntari din Japonia a depasit nevoile si cred ca ajutorul acestora a contat enorm material, dar si psihic. Dar la fel de adevarat este ca si dupa inundatiile din Timis un numar foarte mare de voluntari, unii elevi, altii pensionari, dar si oameni din domenii care merg de la pediatrie, psihoterapie, medicina veterinara pina la constructii, si-au oferit sprijinul. Din pacate, doar o mica parte din acesta resursa a fost valorificata de ong-urile implicate in actiunile umanitare de atunci, iar autoritatile cred ca s-au folosit putin sau aproape de loc de sprijinul oferit de populatie. Fiind ”pe baricade” am avut ocazia sa vad gesturi discrete si comportamente care frizau eroismul, si nu in ultimul rind am avut si noi caini care refuzau sa paraseasca ceea ce fusese o casa, si care in acel moment consta in 4-5 tigle care se iteau din apa. Am vazut un astfel de caine care a sarit din barca in care a fost pus de voluntari ce incercau sa-l salveze, ca sa mearga inapoi la ”datorie”.
Si daca tot am inceput sa sar de pe o ramura pe alta a copacului speciilor, va propun in blog-ul urmator un material mai vechi care poate fi o parabola relevanta despre ceea ce inseamna comunitate, responsabilitate sociala in spatiul nippon, respectiv eforturi individuale, singulare, ”kamikaze/kaiten civic” in stil romanesc.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: