Archive for Mai 2011

h1

Nippon Mitsubachi, sau inteligenta nipona in forme alternative

Mai 17, 2011

Kinsey era de profesie entomolog si manifesta un mare interes (spre obsesie) pt viata intima umana. La mine este eggzact invers, in sensul ca pot spune ca profesia mea circumuscrie, pe linga alte coordonate, aspecte legate de sexualitatea umana, si am privit intotdeauna cu interes lumea micilor lighioane hexapode.

Spre deosebire de catalizatorul revolutiei sexuale, interesul meu nu a fost suficient de puternic ca sa depasesc stadiul de neofit, asa ca, desi gasesc un documentar despre aceste (citeodata) simpatice nevertebrate mai interesant decit majoritatea productiilor de oscar, si ma uit la activitatea din jurul unui musuroi de furnici (by the way, stiati ca furnicile nu dorm? adica un musuroi e un fel de megalopolis that never sleeps) cu o cantitate mai mare de atentie decit cea pe care o acord unui meci de fotbal, nu am competente in domeniul. Asa cum am pomenit deja, Kinsey a inceput cercetarea sa asupra sexualitatii semenilor plecind de la studiul reproducerii la viespi. Simbolul grupei de studiu „martiale” pe care o coordonez este inspirat tot din zona himenopterelor; este vorba de albina meliferica japoneza.

Ceea ce m-a facut sa ma opresc asupra aceastei insecte nu a avut legatura cu cliseele asociate „harniciei” albinelor; iata care este motivatia acestei alegeri: Nippon Mitsubachi (sau apis cerana japonica) esta o specie de albina originara din Japonia. Tot acolo, unde eggzista si albine „europene”, traieste o alta insecta, mult mai spectaculoasa, Suzume-Bachi (Vespa mandarinia). Mai eggact, viespea uriasa asiatica, un pradator feroce cu dimenisiuni impresionante: are lungimea de peste cinci centimetri si o deschidere a aripilor de peste sapte centimetri si jumatate. Cam de categoria unei pasari mici. De altfel, suzume inseamna vrabie. Suzume bachi vineaza alte insecte, inclusiv „verisori” de genul viespi si albine, si veninul asociat acului (maii mare de jumatate de cm) este cauza decesului a peste 70 de oameni/an numai in Japonia.

Asa cum am spus, interesul acestor insecte pentru albine este unul de natura digestiva, asa ca atunci cind o viespe gaseste un stup de apis cerana este un adevarat prilej de festin, obligatoriu asociat unei batalii epice cu final predictibil. Bravele albine europene reactioneaza in maniera clasica atunci cind sesizeaza prezenta agresorului, pe care il ataca cu armele naturale din dotare. Problema este ca eficienta acelor de albina in fata „platosei” viespei asiatice este egala cu cea a unui cutit in fata blindajului unui tanc. Intre timp, viespea face un apel via feromoni catre alte bestii zburatoare, si in scurt timp mai multe viespi raspund semnalelor olfactive. O astfel de viespe poate zbura aproape 100 de km/zi, si viteza maxima pe care o poate atinge este de 40 km/ora. Atacul coordonat al acestor insecte designed to kill duce la „genocid”, adica la exterminarea stupului respectiv. In citeva ore mandibulele viespilor pot dezmembra mii de albine europene (cam 40/minut/viespe), dupa care mierea si larvele invinsilor devin surse de proteine pt larvele de Suzume-Bachi.
Un cu totul alt scenariu are loc atunci cind o viespe da peste un stup de Nippon Mitsubachi. Albinele japoneze detecteaza si ele feromonul emis de viespea „cercetas”, dar reactia lor nu este de a ataca viespea, ci de a se aduna in interiorul stupului, lasind intrarea libera pentru aceasta. Cind viespea patrunde in stup, o parte dintre albine blocheaza iesirea, si cam cinci sute dintre ele se arunca intr-un atac bine coordonat asupra acesteia. Scopul este de a o acoperi, imobiliza, in timp ce-si contracta rapid muschii pentru a incalzi temperatura din stup la 47 de grade. Viespea nu tolereaza temperaturi mai mari de 45 de grade, asa ca se supraincalzeste si moare, fara ca semnalele ei sa poata ajunge la alte viespi. Astfel stupul este salvat, deseori prin sacrificiul citorva albine, dar cu un deznodamint fericit pentru intreaga colonie. Termostatul albinelor trebuie controlat, pentru ca la citeva grade in plus si albinele ar intra in soc (hiper)termic.

Pe linga eggzemplul de ”gindire laterala” reprezentat de ideea de arma termica („noi transmitem caldura”, vorba amicilor de la Blazzaj), pentru mine au valoare inspirationala aspectele legate de strategie, coordonare, inteligenta colectiva demonstrate de bravele nippon mitsubachi. Nu in ultimul rind, ”binele invinge”.

h1

„Insults au public”

Mai 16, 2011

Azi in piata operei om intr-o cutie de sticla se uita la trecatori.
La citiva metri de cutia ”noastra” de sticla.

Acum doua zile, la teatru, pe scena Operei, in piesa Romania21, centrul butaforiei era o cruce oribila de neon. In partea opusa a pietei Operei, seara de seara, in fata catedralei, ne agreseaza vizual crucea „noastra” de neon. O alta aberatie estetica, incadrata de nu mai putin exoticele troite din Maramures, piese frumoase, dar pe care actualul amplasament le face sa para evadate de la muzeul satului.

Comunistii, prin buldozere si blocuri gri, au incercat si partial reusit sa stearga identitatea acestui oras.
Cei care le-au urmat sunt autori sau partasi la pervertirea a ceea ce a mai ramas. Strazi intregi de taj-mahal-uri, blocurile de sticla construite peste cladiri istorice si cea mai veche cladire a orasului ascunsa dupa miraculoasa, cernobiliana extindere privata a unei vespasiene, evident, publice. Asa ca insulta ”au public” este pe undeva o gluma in centrul Tm. Sau nu?

sursa foto: http://www.timisoara.ro/cultura/39-evenimente/2738-insultes-au-public-sau-privind-la-oameni-dintr-o-cutie-de-sticla

h1

omne anima triste post ….. fest(ival)um

Mai 16, 2011

pentru mine festivalul s-a terminat intr-un ton mult mai placut decit a inceput, cu un garcia extrem de viu si cu un dabija fluid (la propriu) care a reusit sa faca un caragiale proaspat, lucru nu usor de realizat, cred eu, in fata unui public roman.
citeva concluzii, in graba: unul dintre cele mai frumoase aspecte ale unui festival este, pe linga faptul ca vezi zinic oameni cu lumina interioara aproape tangibila, un oarecare sentiment al apartenentei la o comunitate. pe linga migratia gregara intre sali, cred ca un moment important al cresterii coeziunii a fost motaiala colectiva de la spectacolul lui toni nardi. hipnogogie de grup, adeca. pleopele de plumb, sforaitul discret, eventual un fir de saliva incercind sa curga pe o barbie ”critica”, au creat poate initial o oarecare stinjeneala, dar apoi un efect de liant, de incercare grea trecuta ”dimpreuna” pentru toti cei prezenti. absenti. prezenti. absenti…
unul (si poate singurul) efect negativ este ca studentii la actorie si actorii juni prezenti in nr mare in public profita de aceste ocazii pt a-si exersa rasul „de scena”, fie ca suport pt colegii mai galonati, fie pur si simplu ca practica. citeodata o nimeresc. de (cele mai) multe ori nu prea.
mai multe despre teatru si emotie intr-un post urmator.

h1

„9 grade la Paris”

Mai 13, 2011

de simbata, adica de la debutul festivalului european al spectacolului, imi administrez 1/2 spectacole de teatru pe zi.
dupa o serie de spectacole interesante, dar care la nivel personal nu mi-au spus nimic (includ aici boooring-ul the thrill of it all, superficialul, cu pretentii de spiritualitate&emotii superioare god is a gangster, impecabilul, dar impersonalul, twins, si nu in ultimul rind rablesianul time of mothers), am inceput sa iau in considera posibilitatea ca harta sensibilitatii mele sa fie cam ingusta.
azi m-au salvat&pansat, si mai mult decit atit, peter kerek si alina berzunteanu. pe toata durata spectacolului am avut o perceptie clara a vibratiei care pornea dinspre actor catre public, si am beneficiat de un (alt) fel de lectie, o justa (si rara) incadrare a raportului dintre om si decor/accesorii.
pe de o parte am avut personajul, a carei viata, ca si a celor mai multi dintre noi, are ca repere e-mail-ul, telefonul si ecranul, si pe de alta spectatorii, prin intermediul unei proiectii ce imbraca forma unei (web) camere de supraveghere, erau invitati, explicit voyeuristic, in intimitatea calda a adulterinei, real(isti)ei gabi.
vestile bune sunt ca, asa cum zice statistica, oamenii nu se (prea) despart intre craciun si revelion, chiar si atunti cind nu duc lipsa de motive pt a se desparti, si cea si mai buna, ca inca se mai face teatru bazat pe emotie (lucru valabil si la timisoara, dar despre asta mai mult intr-un ”episod” viitor).