Archive for Septembrie 2011

h1

fluturasul era de fapt o vrabie. sau un corb

Septembrie 28, 2011

Orice reclama care gaseste butonul emotional al potentialului consumator si-a indeplinit cel putin o buna parte din misiune. Un exemplu de reusita in acest sens poate fi considerat reclama cu fluturele (pro)pusa de Cosmote, material care bantuie retelele de socializare, bifand cantitati semnificative de likes&shares.

Trebuie sa recunosc de la inceput ca nici pe mine nu m-a lasat indiferent scena in care fiul exasperat de intrebarile tatalui isi manifesta furia intr-un mod lipsit de eleganta/respect, motiv pentru care va invit sa reflectam asupra-i.

In primul rind, sa identificam care este emotia pe care marseaza acest clip publicitar: este vorba despre vina, indusa intr-un mod “corect” din punct de vedere al comunicarii mass-media, adica avind tensiune, element surpriza, catharsis&all. Retinind acest apect, este interesant de retinut ca suntem in fata unei duble capcane, care vizeaza in egala masura personajul mai tinar, aparent cam iute la manie, cit si spectatorul acestui mini love(&guilt) story.

Daca trecem peste combinatia de vina, rusine, regret samd, pe care Fanus Neagu o definea ceva de genul “ca si cum as iesi cu manivela in fata lui tata”, nu trebuie sa ne surprinda ca adultul din imagine se comporta in afara normelor de respect filial. Din punctul meu de vedere, avem doua posibile explicatii, ambele “cistigatoare” pentru acest personaj:

1 tinind cont ca la virsta de trei (3) ani acesta nu stia ce este un fluture, si mai mult, simtea nevoia sa intrebe de douazeci (20) de ori “ce este asta?”, avem deja un tablou sumbru, in ne apare fie un copil nestimulat/neglijat, fie unul cu mari probleme in a retine informatia, ceea ce il plaseaza intr-o zona de risc si recomanda evaluare de specialitate

2 daca acel copil de trei ani, prin cine stie ce fenomen bizar, chiar nu a avut ocazia sa invete in trei ani de viata cum arata un fluture, si are capacitatile cognitive in grafic, avem o strategie educationala perdanta. Daca stai sa ii raspunzi de douazeci si una de ori, cu imbratisari samd, fara sa iei in considerare pe la intrebarea no 2/3 ca este cazul sa-i dai alta ocupatie, sa opresti acest joc obositor si contraproductiv, nu prea ai motive sa te miri ca acest copil se transforma intr-un soi de tiran la maturitate. Destul de probabil ca esti un parinte de ocazie/aniversare, deconectat de la dezvoltarea fizica si emotionala a copilului propriu, care sa gaseste in situatia de e inventa un joc absurd pentru a umple golurile lasate de prezenta ta neconvingatoare.

In fine, ne putem intreba daca batrinul din imagine are episoade de confuzie, pe fondul senilitatii sau pe cel al unei ereditati nefericite, exprimata si in intirzierile fiului, ori este un maestru al manipularii, un strateg cu mult timp liber care se joaca, lipsit de orice empatie, cu rabdarea si limitele fiului. In orice caz, avocatii batrinului= spectrul bolii, cel al neputintei si cel mortii, il protejeaza si ne sfatuiesc exigent sa facem un abonament de telefonie mobila, pt iertarea pacatelor filiale.

Dar, noul deux ex machina, Internetul, ne ofera o informatie pretioasa pentru demersul popus, pentru ca tot aici aflam ca starea de confuzie a batrinului are si o alta justificare, una benigna: de fapt, fluturele era initial o vrabie.

h1

copilul (re)dresat

Septembrie 22, 2011

Recent am stat de vorba cu un amic (R.), de profesie arhitect, despre meseriile noastre, si mai ales despre punctele comune dintre arhitectura si psihologie. In acest context, R. mi-a povestit urmatoarele: la o vizita de studiu intr-un oras din Germania, impreuna cu un grup de colegi, a avut ocazia sa stea de vorba cu oamenii care se ocupau de planul unei zone de case de locuit. Dat fiind ca in zona respectiva spatiul era destul de generos, conationalii nostri au fost surprinsi sa observe ca o mare parte din acest spatiu era lasat “liber”, iar cel alocat curtilor de linga respectivele case era mai degraba restrins. Cind i-au intrebat pe colegii lor de ce nu folosesc spatiul disponibil pentru a face niste curti “decente”, acestia le-au spus ca planul unei curti a fost facut in asa fel incit un copilul sa nu se poata plimba in curtea respectiva cu bicicleta. Subliniez negatia, sa nu se poata plimba cu bicicleta in curte.
Desigur, odata depasita paradigma luptei pentru cit mai multi metri patrati, indiferent daca vine de la improprietariri sau dezproprietariri istorice, sau de la nevoi contemporane de statut/distante personale, ne este relativ usor sa realizam motivatia sociala a acestei politici urbanistice. Copiii sunt „invitati” astfel sa iasa in spatiul public, sa interactioneze, sa stabileasca ierarhii, sa incheie aliante samd. Evident ca acest lucru este atit in beneficiul pruncului, care beneficiaza de expuneri care il vor ajuta sa functioneze mai bine si va dobindi abilitati care ii vor folosi toata viata, cit si in cel al comunitatii, care, de fapt, se va (re)constitui exact in jurul acestor aliante “copilaresti”.
Cei care au parcurs aceste etape stiu ca intr-o prima etapa viata sociala a parintilor de copii mici este mai mult sau mai putin, dar in mod cert afectata de cantitatea de atentie/timp pe care aparitia unui nou nascut o solicita, dar si ca mai apoi un mare merit in inlocuirea pierderilor sociale pe care le-au inregistrat respectivii parinti le revine tot copiilor, prin care adultii ajung sa cunoasca si sa petreaca sarbatori si concedii cu familii care se gasesc in etape similare.
In fata scolii, in parc, pe partie sau pe plaja, copiii reusesc sa se si sa ne conecteze, daca posedam suficienta decenta sa-i lasam sa faca asta.
Lucrul pe care doresc sa-l semnalizez este ca si aceasta disponibilitate sociala a copiilor este limitata, ca are nevoie sa fie intretinuta, cultivata.
Am mai semnalizat (si nu sunt singurul care a facut asta) faptul ca o mare parte dintre copiii care traiesc in mediul urban se gasesc practic in imposibilitatea de interactiona liber cu cei de virsta lor. Se poate observa ca orele de scoala, after-school, activitatile de educatie complementara (de la sport, teatru, pina la muzica) sunt toate coordonate de adulti care impun regulile si de foarte multe ori si liderii (pe cei formali, evident).
Timpul petrecut in concedii poate fi lesne alocat unor entertainer-i dintr-o locatie all inclusive (un fel de lagar de lux, adica), iar petrecerile sunt dirijate de personaje de desene animate, pueriDJ samd, care se ingrijesc, de multe ori fara prea mult success, ca pruncii sa nu “se plictiseasca”.
Ne putem intreba cum se poate ca un copil care sa gaseste alaturi de 20 de omuleti din cercul lui social, poate reusi sa se plictiseasca? Nu e foarte complicat, in cotextul de mai sus. In absenta unor timpi de control mai light din partea adultilor, intre exigenta (justificata, de altfel) de la scoala si “petrecerile” standardizate, singura bula de naturalete din viata unui scolar mic pare sa fie pauza dintre doua ore, iar faptul ca acest interval temporal (vai, atit de scurt) devine o supapa prea mica pentru o cantitate atit de mare de emotii/pulsiuni are de multe ori efecte dintre cele mai neplacute.
Desigur, ca parinte si nu in ultimul rind ca terapeut pot intelege temerile unui parinte. Nu cred ca sunt multe comunitati in care reteta cheii legate la git sa (mai) fie potrivita pentru un copil de 8-10 ani. Departe de mine persepctiva de a fi adeptul selectiei naturale propuse in “A boy named Sue”*. Dar simt nevoia sa semnalizez faptul ca dorinta de a proteja/controla, pe care scoala psihanalista o descrie plastic ca pe un uter la purtator, care izoleaza individul, are, ca de obicei, efectul contrar. Acesti bubble boys&girls, cu abilitati sociale precare si reactii standardizate, care stiu sa reactioneze bine doar “la comanda” au sanse mari sa genereze raspunsuri sociale stingace sau chiar nepotrivite, atit din punct de vedere al genului, cit si al momentului/intensitatii.
Intrebarea este in ce masura un parinte care se considera un exemplu de sacrificiu si implicare pentru ca este soferul sau “manager de program” al copilului este dispus sa faca doi pasi in spate, sa iasa din acesta licitatie a programelor educational-distractive si sa-i acorde copilului ocazii firesti de a relationa cu cei de o minte si un suflet cu el.

(am folosit ca imagine coperta unui album de-al lui Alexandru Andries, cel mai simpatic si melodios arhitect, pentru titlul acestui album: “Despre distante”)
*A boy named Sue este un cintec al lui Johnny Cash, in care tatal, stiind ca nu va fi linga copilul sau si ca acesta o sa fie neprotejat, ii da acestuia un nume care sa-l expuna la bataia de joc a celorlalti, in ideea de a-l „cali” pentru viata

h1

parenting la un ceai la Carturesti, pe Mercy

Septembrie 20, 2011

h1

Serile de parenting de la Centrul D.M.C.

Septembrie 14, 2011

”Centrul D.M.C. – Psihoterapie si Educatie Complementara” anunta reinceperea serilor de parenting in data de 27 Septembrie 2011, incepind cu ora 18.30. Intilnirile vor avea loc o data la doua saptamini. In cadrul lor, sub coordonarea Carinei Dragu si a lui Mircea Dragu, se vor aborda probleme ca: stilurile de parenting, creativitate si disciplina, inteligenta emotionala in relatia parinte-copil, comunicare si emotie, sex si… sexualitate, prevederea abuzului de substante, alimentatie, media si tehnologia in educatie.

”Centrul D.M.C. – Psihoterapie si Educatie Complementara” anunta reinceperea serilor de parenting in data de 27 Septembrie 2011, incepind cu ora 18.30.

Intilnirile vor avea loc o data la doua saptamini. In cadrul lor, sub coordonarea Carinei Dragu si a lui Mircea Dragu, se vor aborda probleme ca: stilurile de parenting, creativitate si disciplina, inteligenta emotionala in relatia parinte-copil, comunicare si emotie, sex si… sexualitate, prevederea abuzului de substante, alimentatie, media si tehnologia in educatie.

La serile de parenting sunt asteptati parinti, indiferent de virsta copiilor. Participarea poate fi individuala, sau de cuplu. Costul unei sedinte de parenting este de 30 ron pentru un cuplu, sau 20 ron/persoana. Durata unei sedinte este de 90 de minute (18:30-20:00). La cerere se poate oferi serviciu de baby-sitting.

Locatia- Sala GLAS a Centrului D.M.C., strada V. Alecsandri nr. 8, etajul 1, ap. 3 (Piata Unirii).

Carina Dragu si Mircea Dragu sunt psihoterapeuti la Centrul D.M.C.. Carina este de profesie medic si practica psihoterapie sistemica de familie si cuplu. Mircea este psiholog format in psihoterapie cognitiv-comportamentala. Impreauna au conceput si imprementat acest program de parenting, si tot impreuna cresc trei copii care le lumineaza existenta.

Inscrieri si informatii: 0256 222 455, 0721 236 888, dmc@glas.ro.

Mai multe detalii: http://www.psihoterapeutic.ro