Archive for Februarie 2012

h1

zen-ul si fluidizarea traficului urban

Februarie 22, 2012

In timpul alergarii de dimineata observ cu vederea periferica traficul de linga Parcul Botanic din Timisoara.
Aproximez ca la o suta de oameni care merg (sau, de fapt, stau..) cu masina le corespund 1-2 oameni care folosesc transportul in comun. Mergind pe modelul budist, dar si pe o estimare vizuala facilitata de limpezimea data de paralelismul pistelor de pietoni/biciclete/autoturisme, risc sa cred ca la o suta de oameni care folosesc trasportul in comun se pot bifa 1-2 care aleg calea simpla, sanatoasa si eleganta a mersului pe jos. Mai departe, la o suta de pietoni as asorta 1-2 oameni care merg pe bicicleta.
Optimist din fire, sper ca macar 1, 2% dintre soferii care stau cu maxilarele incordate in trafic iau in considerare posibilitatea de a face in ziua urmatoare o alta alegere pentru a se deplasa prin urbe si ca 1, hai, poate chiar 2% dintre ei poate chiar o vor face.

Anunțuri
h1

despre domnie si vremuri

Februarie 20, 2012

De obicei cind merg la cabinet ma imbrac relaxat. Asta inseamna tricou sau camasa, jeans, raiati, gabardina, eventual un pulover, sacou sport sau chiar bluza de fleece. Port, pe linga pantofi casual, tenisi sau bocanci. Toate acestea ma pot califica pentru ceea ce Hanif Kureishi numeste masa de alpinisti dezorientati care ne bintuie orasele, si in ochii portarului de institutie publica sau privata, drept ”baiat”.
Nu cred ca acest lucru tine de calitatea omului respectiv de a citi ”lumea”, adica oareshce carente de dioprii sau rateuri ale zonei cerebrale care este responsabila cu docimologia sociala. Nu cred ca este vorba nici de ceea ce Thomas Mann numeste aroganta slugii.
Cred ca avem un sistem de impartire maniheist al societatii, o nostalgie sau atavism de pe vremea cind centrul orasului de pe Bega era impartit in partea de plimbare a ”domnilor” (nobili, comercianti, ofiteri samd), Corso, si in cea a slujnicelor, muncitorilor si soldatilor (’’Surogat’’).
Asta m-a ajutat sa inteleg ca speranta bunicilor mele, de a ajunge ’’un domn’’ nu are sanse sa se implineasca atita vreme cit nu ma abonez la palarie, palton si costum cu cravata.
Desigur, pot sa merg pe la tara si sa ma linistesc din punct de vedere al maturitatii mele liber exprimate, unde aflu ca sunt ”un om”, cu toata conotatia sexista a acestei expresii, despre care am mai scris. La ’’oras’’, in masura deja mentionatului Cerber sau in cea a secretarei fara pedigree, voi ramane inca mult timp baiat.
La un moment dat am incercat sa ma auto-amagesc cu gindul ca, de fapt, corpul intretinut si o oarecare prospetime sufleteasca de care ma suspectez duc la acest apelativ tineresc. Naiv, am presupus ca amurgul melaninei si ridurile aferente pragului (psihologic) de patruzeci de ani ma vor purta atit catre platoul apogeului meu profesional si spiritual, catre statutul de ”domn”. Mai tarziu am inteles. Expectanta mea demna de o fabula lafontainiana este aprioric necistigatoare. La acest nivel (autoironic si asumat ca superficial), ”va cauta un baiat” nu are cum sa se transforme in altceva, cit timp cit nu renunt la bicicleta si garderoba descrisa mai sus, in ’’va cauta un batrin(el)’’.
Pina atunci ma (re)semnez, un baiat intre doua-trei virste.

PS. Toate aceste au fost (re)aduse in cimpul atentiei mele de fiul meu cel mai mare, care, atunci cind un curier, un tinar cu fata de copil a sunat la usa noastra, m-a anuntat, oarecum incurcat : ’’tata, a venit un tip…’’

h1

alb de februarie

Februarie 10, 2012

Dupa Orhan Pamuk, strazile din Istambul pareau mai largi din cauza zapezii… In Timisoara strazile sunt ingustate de zapada surprinzatoare, in contextul climei (pina acum) privilegiate. Cel putin pe termen scurt am impresia ca restrictiile pe linie de mobilitate urbana, mai exact ritmul mai ‘banatenesc’ si statul departe de exigentele termice ne fac mai firesti, mai apropiati unii de altii. Se pare ca frigul si comunismul, in afara de origini geografice, mai au o tresatura comuna: aduc oamenii mai aproape. Asta ma duce cu gindul la o alta fraza de acelasi autor:
”in vremea aceea, pina si culoarea invidiei, care ne umbrea anii fericiti, era cu totul alta…” (Ma numesc Rosu, Orhan Pamuk).