Archive for the ‘COMUNICARE’ Category

h1

Septembrie 19, 2016

timisoara-capitala-400x230

Nu ai dreptul sa-ti pui foto de profil cu Tm Capitala Culturala, sau sa te (prefaci ca te) bucuri pentru asta, daca:
-ai pornit televizorul mai des decat ai deschis o carte
-ai vazut cel putin un episod cap-coada dintr-un serial turcesc
-desi ai buletin de Tm, bagajul tau lexical nu include cel putin 50 de cuvinte din limbile sarba, maghiara, germana
-nu mergi la teatru care nu e in limba romana
-mergi la spectacole doar cu invitiatie, sau la cele cu intrarea libera
-nu ai fost la concertul lui Bob Geldof, desi medicul ti-a spus ca-ti poate face externare provizorie. sau portarul se uita in alta parte si nu erai legat de pat
-cumpeti bilet la spectacolele lui Piersic si nu ai fost la nici un spectacol Aualeu
-nu ai in casa/masina cel putin cinci discuri pe bune, nu scrise la birou, pe banii si timpul corporatiei, ale unor artisti made in Tm
-ai mancat mici la Festivalului de Operă și Operetă în aer liber
-ai deschis umbrela cand stateai in primele randuri la festivalul de jazz/rock din Operei doar pt ca ploua. sau, si mai grav, daca ai stat acasa pentru ca ploua
-vorbesti de rau despre unguri, olteni, sau bucuresteni. sau despre toate categoriile astea. bancurile faine se exclud, daca nu sunt zise cu ura
-poti fredona cantele de la radiourile din Ro si, evident, nu cunosti trei titluri de la IPR. sau te intrebi ce regie e asta
-te plangi de traficul auto, dar nu-ti pui pb sa folosesti o bicicleta/trotineta
-nu ai fost cel putin o data anul asta la un vernisaj in Timisoara
-nu ai fost cel putin o data anul acesta la filarmonica
-nu ai sustinut anul acesta cel putin o echipa de club din Tm la un meci, alta decat cele de fotbal
-nu ai idee unde e stadionul de rugby
-nu poti spune cate poduri sunt in Timisoara
-nu il cunosti din vedere pe Csabi (da, tipul ala cu barba si bitza care inregistreaza toate concertele din Tm)
-ai cumparat bilet la Clayderman
-il iei in serios pe Dan Puric, sau, si mai rau, cumperi bilet la el, dar (evident) nu o citesti pe Herta Muller
-nu poti nominaliza cel putin doi actori de la fiecare teatru din Tm
-nu poti nominaliza cel putin doi regizori din Tm
-nu ai fost niciodata la StudentFest
-ai facut selfie-uri la Untold, dar iti pregateai freza pt Epic cand in Tm erau Plai sau Revolution
-te duci la festivalul de jazz de la Garina, dar in masina asculti Radio Zu
-cand intri pe net, cauti filme cu idioti care fac farse altora, si nu la concert/teatru/vernisaj o sa mergi mai catre seara
-ai dat share fara un comentariu sarcastic la o postare trandafireteoasca sau poptamaseasca
-esti convins ca dacii sunt cei mai tari, dar nu ai idee cine a fost Muhle, sau la ce echipa juca Eugeniu de Savoya. sau unde s-a nascut Illy
-te-ai lasat convins ca pe otelul din Tour Eiffel scrie „made in Romania”. nu de alta, dar inseamna ca esti varza la istoria Banatului
-nu cunosti numele cartierelor vechi din Timisoara
-nu poti numi cel putin 10 scriitori contemporani din Tm
va urma. da, stiu, e o selectie dura 🙂

Anunțuri
h1

Iulie 10, 2014

„Literatura este ultima reduta a rezistentei in fata masinilor de cretinizat. Este ultimul refugiu al gandirii libere si prostituarea ei ar trebui sa fie considerata o crima impotriva umanitatii” zice Andrei Makine.

Corect. Calculatorul, inclusiv cel de pe care scriu in acest moment, poate fi (si de cele mai multe ori este) o masina de cretinizat. Iar literatura este o unealta vindecatoare si un mod de a invata care prin insasi practicarea lui ne poate proteja de imbecilizare.

Recitind inspira(n)tul citat din Makine ma gandesc cu lehamite la prostituarea psihologiei. Cum in fiecare zi ma asalteaza reclame virtuale la cursuri/traininguri care dau cheia universala a realizarii propriului destin (cosmic), filmulete cu persoane care fac parada cu propriul succes euforic/butaforic, jongland, in forme dezarticulate atat logic, cat si gramatical, cu termeni din zona psihologiei.

Dragi prieteni share-uitori de foto, reclame, citate apocrife/plagiate, rogu-va incercati, macar din cand in cand, sa va puneti interbarea in ce masura promovati oameni, atitudini, organizatii care participa la (indobi)tocirea umanitatii!

Nota: in filmul de mai sus, pe care de altfel l-am mai postat pe blog, sunt aspecte asupra carora va invit sa reflectati, de altfel ca o buna practica cotidiana, critit

h1

Povesti de adormit, povesti de trezit, povesti de netezit

Mai 10, 2014

Imagine

În loc să spui, savant: „uite cum stau lucrurile!“, spui: „hai mai bine să-ţi spun o poveste“
Andrei Plesu

Vineri in pauza de pranz, in ziua de congres in care am decis ca eu sa raman la cabinet si sotia mea sa mearga la congresul (f. interesant, de altfel) de rezilienta, am avut de rezolvat o sarcina simplista dar de o mare responsabilitate: sa duc la croitor o pereche de pantaloni negri pt fiul meu cel mic, in ideea in care lungimea era un pic peste masura lui. Atentie, pantalonii facea parte din costumatie pentru un spectacol care urma sa aibe loc a doua zi, cand atat eu cat si consoarta aveam dimineata urmatoare arondata respectivului congres.

Bun. Ajung in atelierul croitorului din vecini, un nene mustacios, cu aspect de pirat la pensie, care nu cu multa vreme in urma statea cu portretul lui Ceausescu pe perete. In timp ce astept cuminte sa fiu intrebat ce doresc, inteleg ca linistea incarcata din atelier se justifica prin prezenta unui alt client in cabina de proba. Cand a iesit clientul a avut cateva vorbe de lauda la adresa felului in care stateau pantalonii pe el, laude carora croitorul a simtit nevoia sa le replice: „Parca te-ai nascut cu ei!”

Intre timp, d-na care adasta la masina de cusut ma chestiona vis-a-vis de nevoia mea. In timp ce ma pregateam sa inchei fraza ceremoniosa cu un apel la umanitate, in general, si solidaritate intre parinti, in general, m-a avertizat ca termenul de „azi” e unul total nerealist, iar in mesajele paraverbale era o trimitere fatisa la o evidenta naivitate/aroganta pe care s-ar baza o asemenea cerere.

Pe acelasi ton zeflemitor i-a trasmis mai-marelui din atelier, care intre timp il trimisese din nou pe client in capsula schimbarii, cele de mai sus. M-am decis sa joc totul pe o carte: am zis: „Daca-mi scurtati pantalonii pana la 16, va spun acum o poveste! 

Pseudo-Procust-ul meu m-a masurat, a stat putin, apoi a acceptat, cu evidenta neincredere, oferta mea.

I-am spus o poveste pe care o citisem in Becket, si care de fapt imi trecuse prin minte chiar in momentul in care ascultam dialogul dintre client si croitor:

Un englez avînd urgent nevoie de un pantalon dungat pentru sărbătorile de Anul Nou, se duce la croitorul lui care-i ia măsurile. „Bun, s-a făcut, reveniţi peste patru zile, va fi gata.” Bine. Patru zile mai tîrziu. „Sorry, reveniţi peste opt zile, nu mi-a ieşit spatele.” Bine, bine, spatele, e adevărat, nu-i uşor de făcut. Opt zile mai tîrziu.„îmi pare rău, reveniţi peste zece zile, am stricat partea dintre picioare.” Bine, de acord, cu partea dintre picioare e delicat… Zece zile mai tîrziu. „Sunt consternat, dar reveniţi peste cinsprezece zile, am lucrat prost şliţul.” Bun, la o adică, un şliţ frumos face impresie.

…….. In fine, pe scurt, din cusătură-n cusătură, au venit Pastile, iar el o dă-n bară cu butonierele. (Faţa, apoi vocea clientului.) „Goddam, Sir, nu se mai poate, la urma urmei ajunge să fie chiar indecent! In şase zile, mă auziţi, în şase zile Dumnezeu a făcut lumea. Da, domnule, exact aşa, Domnule, LUMEA! şi dumneavoastră, dumneavoastră nu sunteţi în stare să-mi faceţi un pantalon în trei luni!” (Vocea croitorului, scandalizat.) „Dar, Milord! Uitaţi-vă (gest dispreţuitor, cu scîrbă) — la lume… (O pauză.)… şi priviţi — (gest de îndrăgostit, cu mîndrie) – PANTALONUL meu!”

Asta e povestea lui Becket, si asta e povestea mea. Un mic amanunt, in timp ce eu povesteam am facut o eroare, am spus „Dumnezeu a facut lumea in sapte zile.” Am auzit o voce ferma „In sase!”. Cum in incapere eram doar eu cu cei doi meseriasi, si amandoi taceau, am crezut ca ea era vreum mesager divin. Nu era. Era clientul care se schimba in vestiarul improvizat. 

Asa am ajuns eu cu capul sus la repetitia finala a dansului svabesc a pruncului meu, si croitorul din vecini a avut ocazia sa guste o mica portie de literatura a absurdului.

Endgame.

sursa foto http://www.popmatters.com/feature/samuel-beckett-beyond-the-endgame/

 

din motive de lene am preluat povestirea in forma originala, asa cum apare in textul autorului

h1

Decembrie 23, 2013

Am fost invitat la un post de televiziune pentru a raspunde unor intrebari despre aspectele psihologice ale sarbatorii. As vrea sa completez ceea ce am spus acolo cu un scurt comentariu la un citat din Michel Tournier:

„Saracia unui popor se masoara dupa splendoarea sarbatorilor sale. Invers, cresterea treptata a nivelului de trai e insotita de treptata disparitie a festivitatilor.”

Sunt doar partial de acord cu M.T. (ale carui scrieri, de altfel, le savurez). Cred insa ca ceea ce spune el aici poate fi o buna ocazie sa ne reflectam asupra felului in care saracia, respectiv abundenta, ne fac sa (nu mai) simtim sarbatoarea.

Presupunerea mea este sarbatoarea este simtita cel mai bine de cei care se gasesc undeva intre cele doua extreme, si ca atat cei care sufera de lipsuri, cat si cei care „sufera” de belsug, au cele mai mici sanse sa simta gustul sarbatorii.

Indiferent de starea voastra financiara, va doresc sa va bucurati de sarbatorile de iarna! Pe curand!

h1

Obiectiv

Noiembrie 4, 2013

Privind lumea (prin) obiectiv, impiedicam conectarea cu prezentul, cu oamenii importanti pentru noi.
Nu mai te poti bucura de ceea ce simti, pentru ca „dai” acest lucru pe juisarea anticipativa a unei glorii (im)probabile si in mod sigur efemere.

h1

neuroanatomia (ne)intelegerii

Decembrie 27, 2012

in indragostirea impartasita si empatie exista o sincronizare a activitatii cerebrale a celor doi poli (emitent&receptor) ai emotiei/cognitiei. astfel apare sentimentul ca simti si gindesti ca cel de linga tine, anticiparea pozitiva a gindurilor acestuia. ca il poti intelege fara vorbe, intr-un mod aparent miraculos.
o cu totul alta etapa a vietii de cuplu este cea pe care limbajul cotidian o numeste in mod trist de inspirat ”neintelegere”. presupunerea mea este ca in general oamenii se gindesc la conflict, cearta cind spun acest lucru, dar ca, daca plecam de la acceptiunea neuronala propusa mai sus a intelegerii, putem obtine o mai utila definitie a neintelegerii in cuplu: ca cel putin unul dintre cei care comunica refuza sa faca efortul de a-si sincroniza activitatea cerebrala cu emitentul unei idei, emotii… problema nu este ca cel de linga tine nu poate sa te inteleaga, sau ca tu nu poti sa-l intelegi, ci ca cel putin unul dintre noi nu doreste acest lucru. ca unul l-a neinteles pe celalalt, sau ca cei doi s-au neinteles intre ei.

in lumina celor de mai sus, intelegerea nu mai apare ca o aptitudine, ci ca o atitudine.

o teorie la fel de interesanta, de sorginte neopsihanalitica, spune ca mama face oficiul de traducator al lumii, in general, si al tatalui in special, pentru copil, si ca in conditiile in care aceast hotaraste sa-si pedepseasca (de multe ori justificat, probabil) partenerul, aceste nu mai poate ajunge la modul autentic la propriul copil. aceasta traducere nu este una explicita, ci tine de niste vibratii fine pe care mama le transmite, de cele mai multe ori inconstient, propriului copil. daca ne gindim ca primele lectii de viata pe care copilul le asimileaza sunt cele date de emotiile mamei in perioada intrauterina, si ca acest exercitiu de invatare continua in timpul cind copilul este purtat in brate, alaptat samd, aceasta teorie nu mai pare ca sta sub semnul unui romantism naiv.

voi incheia cu un exemplu foarte relevant de comunicare de cuplu ineficienta. poezia ” ”40––love” a lui roger mcgough este o exemplificare de manual a crizei cuplului de virsta medie.
cu toate ca poemul a fost scris in perioada de dinainte de nasterea internetului, este interesant faptul ca acesta a exprimat in mod inspirat criza, dar a si anticipat modul de manifestare care o contorizeaza in mileniumul trei.

cei doi (pseudo)parteneri care experimenteaza criza de cuplu a virstei medii sunt, din punct de vedere statistic, despartiti (si) de interNET-ul care le foloseste ca refigiu in fata racelii desertului afectiv conjugal.

”when the game ends and they go home the net will still be between them”
tumblr_lzi7lzX3WP1qz6f9yo1_r2_500

h1

consensual, colocvial, convers..

Noiembrie 11, 2012

Image

‘Singura mea dependenta serioasa poarta numele de cafea consensuala. Cafeaua pe care o bei cu cei ce iti impartasesc opiniile, sau macar inteleg ca si tine unde bate cinteculStart Me Up al grupului Stones. Discutia care te trezeste, fara ca interlocutorii sa inceapa sa emita pareri diferite.”Emir Kusturica isi recunoaste aceasta dependenta social acceptabila in cartea sa, Unde sunt eu in toate povestea asta. 

Pot intelege nevoia de a incepe ziua treptat. Cu un sentiment de apartenenta asociat unei cesti aburinde. Mai ales ca Emir Kustirica a trait intr-un oras creuzet, cu toate (dez)avantajele aferente.
Iata si paradoxul cafelei, care, ca orice substanta datatoare de dependenta, poate fi utilizata in scopuri diverse. Cafeaua e(ra) bauta la ore imposibile in cercurile de intelectuali pentru a pastra ascutimea limbilor si mai ales pe a cea a mintilor, pe de o parte, si poate netezi debutul unei zile necistigatoare, alaturi de un coleg sau prieten, pe de alta. 
Mi-am amintit de ritualul lui Kusturica intr-una din serile trecute, cind am participat la o discutie pe teme sociale cu niste oameni cu ma gaseam in distante sociale variabile. 
Topica fiind in jurul sanatatii, respectiv educatiei din Ro, in mare toti cei din jurul mesei la care se purta discutia eram acord asupra unor lipsuri pe care aceste sisteme le prezinta. Desigur, erau si pareri diverse vis-a-vis de unele stari de fapt sau cauzele acestora, dar una peste alta eram in zona unei colocvialitati aproape placute. De ce zic aproape? Pentru ca la un moment dat am sesizat ca unul dintre participantii la discutie, de fiecare data cind intervenea, fie ca era in acord cu antevorbitorul, fie ca ii contesta opinia, argumentatia lui incepea cu ”nu”. Singura diferenta intre nu-ul ”aprobator” si cel autentic era una de ton, dar si aceea aproximativa, pentru ca negatia era ca un fel de inspir, de preludiu al verbalizarii. L-am facut atent asupra acestui lucru si, in mod miraculos, pentru prima data in seara respectiva l-am auzit zicind: da, dar…, culmea, exact ca raspuns la observatia mea. 
Unii teoreticieni ai comunicarii sustin ca in general ceea ce se spune/scrie inainte de dar nu conteaza, ca lucrile importante sunt cele care apar dupa acest dar; totusi, fara sa impartasesc nevoia de consensualitate matinala a lui Kusturica, cred ca un schimb de idei, fie ele in armonie, fie in cautarea ei, are sanse sa creasca si sa-i faca sa se simta mai bogati interior pe cei care participa daca acestia vor lasa loc aprobarii, fie ea si partiale, ca pe o incercare de a-l intelege pe cel de la celalalt capat al canalului de comunicare.
A asa? Sau NU?