Archive for the ‘Uncategorized’ Category

h1

proLEGOmene

Mai 16, 2016

Căci raţiunea umană este atât de dornică să construiască, încât în mai multe rânduri ea a ridicat deja turnul, iar apoi l-a dărâmat pentru a afla cum îi sunt alcătuite temeliile.“ (Immanuel KANT, Prolegomene la orice metafizica viitoare..)

Anunțuri
h1

Martie 2, 2016


Am vazut pe pagina de facebook a unei persoane specializate in kinetoterapie un articol (http://cyd.ro/reteta-minune-care-te-scapa-de-hernia-de-disc-leacul-babesc-care-te-pune-repede-pe-picioare/) despre reteta miraculoasa din batrani care te scapa de hernia de disc. Astfel, aflam ca un leac „din batrani”, poate rezolva in chip „miraculos” (cum altfel?) o problema serioasa cum este hernia de disc. Cum? Cu o combinatie traditionala de bitter suedez si unguent de galbenele. In finalul articolului aflam ca folosirea metodica a acestui produs minune poate sa duca la o „ameliorarea semnificativa” =”Pe cat de simplu e, pe atat de eficient este acest leac din batrani, daca este urmat mai multe zile la rand, pana la ameliorarea semnificativa.”. Ameliorarea semnificativa a ce? Unde e miracolul promis? Si de unde aveau dacii bitter suedez? Dar cine mai are timp sa-si puna astfel de intrebari, atata vreme cat pe pagina respectiva aflam ca putem scapa de obiceiul de a plati factura la curent, de dureri articulare (asta e cu „imediat si pentru totdeauna”; ma intreb, surprins, cine, in afara de doamna cu coasa, poate garanta ca scapi pe vecie de durerile articulare?), cum sa pui 10 kg de muschi in 14 zile, cum sa slabesti 42 de kg intr-o luna, doar cu un pahar de apa pe stomacul gol si, bonus, cateva solutii de intinerire de o sa o sa va retraga politia rutiera carnetul de conducere pe motiv de -18. Si lista poate continua. Asa cum am mai spus, preferatele mele sunt site-urile cu terapii miraculoase pentru tratarea cancerului, cele cu terapii prin lumina la distanta, cu terapii prin arhangheli care atrag abundenta si succesul in viata si, nu in ultimul rand, cele care ne anunta, prin titluri fornaitoare, de Vocea patriotului nationale, ca suntem lot de cobai pentru industria farmaceutica si ca ne distrugem pruncii nelasandu-i sa-si faca si ei, asa, traditional, imunitatea cu cate o poliomielita, o difterie. De ce am pierde timpul sa ne intrebem cum e treaba cu mortalitatea infantila pre/post campanii vaccinare, sau de ce fabricantii de medicamente prefera sa vanda vaccinuri, si nu medicamente pentru bolile, unele f grave, care ar aparea in absenta vaccinului? Daca o spune nasul.ro, asa trebuie sa fie. Lista poate continua, dar incerc sa ma opresc. Nici la televiziune nu esti pazit de astfel de curiozitati: ma impiedic in zappping de un post obscur unde un sobor de samani ne ameninta cu o serie de chestii crancene, incearca se se convinga ei intre ei cat de mare o sa fie dezastrul (ceva cu un foc..), pentru ca apoi sa relativizeze, pentru ca, in fond, nu dezastrul e important, ci modul in care te raportezi la el. Am sperat ca era o emisiune de diverstiment. Poate ca de fapt era, dar eu nu am ras.
Pana la urma, cred ca avem cel putin doua intrumente la care putem apela pentru a intelege cum sta treaba cu pseudostiinta, in general, si cu sarlatania, in special. Ma gandesc la gandire critica si la cultura generala.
Exercitiul gandirii critice presupune nu doar intelegere ideilor si realizarea de conexiuni logice intre acestea, ci si cautarea si identificarea greselilor de rationament in argumentatii, inclusiv in cele proprii. Sa faci distinctia intre judecati de valoare, opinii si fapte. “Gândirea critică şi analiza reflexivă sunt, în acest sens, oponentele iraţionalismului, propagandei şi manipulării; este cumva o autoapărare intelectuală. Cu această atitudine (…) gândirea critică poate fi numită chiar scepticism, un scepticism moderat, diferit de cel clasic, de tip pyrrhonian, un scepticism aplicat unor situaţii particulare, nedestinat a se îndoi de cunoaşterea umană în general.” Marius Gheorghe via http://vciobanu.blogspot.ro/2015/03/gandirea-critica-eseu.html .
Din fericire, exista cateva criterii prin care cei care se decid sa-si activeze zona responsabila cu analiza rationala a creierului (cortexul prefrontal, adeca) putem identifica lautaria intelectuala, pseudostiinta. Lasand la o parte forma in care este prezentata informatie (numarul de fonturi, culori, sublinieri, stelute, reclame samd), un prim semn de alarma ar putea fi „psychobabble”. Jargonul psihologic amestecat cu limbaj esoteric, temeni folositi in mod incorect, excesiv sau manipulator, fara ca restul mesajului sa dovedesca o stapanire temeinica a concepetelor puse in discutie. Apare in mod special la psihoterapia power-flower si la aparentul ei opus, dezvoltarea personala.
Un alt mod de a indetifica pseudostiinta este caracterul ei strict anectodic. Ceea ce s-a intamplat cu propriul succes, propria burta, propria pofta de viata nu este suficient pentru a valida o teorie despre viata, alimentatie sau imunitate. Cu atat mai putin ceea ce auzim ca s-a intamplat cu copilul unui verisor al unui vecin al unui prieten ne poate ajuta sa decidem ce politica de vaccinare sa adoptam pentru copiii din propria familie. Dovezile care conteaza sunt studiile facute temeinic, cu metoda, de oameni specializati.
Piramide subterane, fiinte supranaturale, morminte de uriasi, vindecari miraculoase samd. Multi stiu, multi povestesc, putini dovedesc. Pentru intamplari extraordinare, si mai ales pentru promisiuni din zona aceasta, este nevoie de dovezi extraordinare. Lista instrumentelor poate continua. De ex, aici http://www.forbes.com/sites/emilywillingham/2012/11/08/10-questions-to-distinguish-real-from-fake-science/#525397c2533b
Pana la urma, poate ca cel mai important este sa ne amintim felul in care ne functioneaza creierul, ca atunci cand ne lasam activati emotional suficient de tare (si acesti apostoli ai pseudostiintei asta incearca sa faca prin mesaje senzationale, generatoare de panica sau de sperante false) ne putem tranforma in echivalentul unor adolescenti impulsivi si lipsiti de discernamant. In aceste cazuri, utilizarea cortexului prefrontal in dauna stimularii amigdalei nu este doar o chestiune de stima de sine, si una de responsabilitate. Pentru ca (prea) multe imbecilitati repetate suficient pot capata, alas, valoare de „adevar” pentru multi, foarte multi oameni.

h1

despre patrie

Februarie 6, 2016

11206947_1541143406215030_8266605790761278122_n

Cand iubirea de limba si/sau tara trece la categoria patima, omul se poate simti indrituit sa le foloseasca muncitoreste, fara menajamente, dupa bunul plac. Daca ne gandim ca iubirea, spre deosebire de (nevoia de) posesiune, implica si respect, ar fi recomandat ca aceasti filoromani sa pastreze legatura, daca nu cu profesorii, macar cu doamna invatatoare.
Pentru una e sa simti ROMANESTE, si alta e sa citesti/scrii in ROMANA.
Lasand la o parte nuanta de mai sus/jos, cred ca tema de reflexie ar fi utilitatea unei eventuale rezerve in fata entuziasmului gen „Vocea Patriotului Naționale”.

Si daca tot am facut trimitere la Caragiale, voi incheia cu urmatorul citat din „Fragmente”:

„Tinere, să-ți fie patria scumpă și sfântă ca și mama ta! S-o iubești și s-o respectezi din adâncul sufletului tău! De dragostea și de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă și paradă. Ba, ai dreptul și datoria să urăști, să lovești, să sfărâmi pe acei frați ai tăi ticăloși, cari, în loc s-o iubească și s-o respecteze ca pe o mamă cuminte, onestă și severă, o curtează, o măgulesc și o exaltează ca pe o bătrână cochetă, nebună, bună de tocat!

Atât despre patrie — și sper că-n tot ce am scris nu se va găsi despre frumoasa și generoasa mamă vreo altă tiradă.”

(re)sursa foto https://www.facebook.com/UnitateNationala1918/?fref=ts

h1

(contempo)rana

Ianuarie 31, 2016

photojoinerMarie Curie (1867-1934) Sigmund Freud (1856-1939).

Marie Curie a descoperit in 1889 radiul. Freud a formulat conceptul de psihanaliza in 1896.
Marie s-a concentrat pe cercetarea naturii si structurii elementelora si a demonstrat că radiatia este o proprietate atomica. A botezat fenomenul „radioactivitate”.
Freud a strudiat manifestările nevrotice si le-a pus pe seama „ascunderii” in inconstient a unor traume emoționale. Acestui mecanism i-a spus „refulare”.
Curie s-a imbolnavit din cauza radiatiilor la care s-a expus, dar si datorita extenuarii. Radio_activitate. Cauza mortii a fost o forma de cancer al sangelui, vehicolul care transporta elementele in intregul corp.
Freud, care fuma in medie 20 de trabucuri/zi, a murit datorita unei supradoze de morfina administrate de medicul sau pentru a pune capat unei suferinte de 16 ani cauzate de un cancer al boltii palatine. A suferit 34 de operatii la buza, gura, mandibula, toate in zona orala/cea a povestilor (ne)spuse.

In poezia de mai jos (Power) Adrienne Rich spune despre Marie Curie ca, desi ar fi fost lesne sa inteleaga, ar fi negat pana la capat ca radiatiile, lucrul cu elementul pe care l-a purificat, ar fi fost ceea ce i-a provocat suferinta si moartea: „the cataracts on her eyes/the cracked and suppurating skin of her finger-ends..”

In cazul lui Freud este documentat faptul ca nu a acceptat ca fumatul, la care, de altfel, nici nu a renuntat (cu exceptia unei perioada de doar 23 de zile..), ar fi fost cauza bolii lui. La inceput si-a ascuns boala, a anunt medicii relativ tarziu, si le-a raspuns, atunci cand acestia l-au avertizat sa nu mai fumeze, ca „… was deprived of the motivation which you so aptly characterize in one of your previous letters: a person can give something up only if he is firmly convinced that it is the cause of his illness . . .” Pana la urma, putem spune ca si Freud si-a negat ranile. Si ca, la fel la Marie Curie, tot din rani si-a extras forta vindecatoare.

„Power

Living in the earth-depositis of our history

Today a backhoe divulged out of a crumbling flank of earth
one bottle amber perfect a hundred-year-old
cure for fever or melancholy a tonic
for living on this earth in the winters of this climate

Today I was reading about Marie Curie:
she must have known she suffered from radiation sickness
her body bombarded for years by the element
she had purified
It seems she denied to the end
the source of the cataracts on her eyes
the cracked and suppurating skin of her finger-ends
till she could no longer hold a test-tube or a pencil

She died a famous woman denying
her wounds
denying
her wounds came from the same source as her power”

h1

Limba(jul) dulce(gariei)

Ianuarie 1, 2016

„Iaca mireasa gatise toate bucatele pentru tata-sau, fara sare, ci numai cu miere si cu zahar. Chiar sarnita de dinaintea lui era plina cu zahar pisat, si degeaba lua bietul imparat din sarnita ce credea el ca este cu sare si punea in bucate, ele, in loc sa se faca mai bune de mancare se faceau si mai dulci de pe cat erau si mai catranite.” (Petre Ispirescu, Sarea in bucate).
Din nou oameni faini si oameni pe care ii cunosc mai putin mi-au transmis, in principal via SMS si Facebook, ganduri bune legate de Craciun si de trecerea dintre ani. Am apucat sa raspund la foarte putine mesaje, iar criteriile au fost mai degraba practice , decat afective, sau, Doamne fereste, „politice”. Asta inseamna ca ma reusit sa raspund doar daca eram online cand le-am primit, si fara sa fiu prins in vreo intalnire amicala.

Am stat sa ma intreb de ce, ca om care ma stradui sa fiu, si, din cand cand in cand, ma percep ca politicos, nu ofer reciprocitate absoluta. Cel mai simplu ar fi fost sa pariez pe volum. Ca sunt prea multe mesaje. Am suspectat ca se urzeste vreo ursuzenie in mine, ca resursele mele sunt (mai) limitate. Nici una dintre cauze nu parea sa fie cauza reala, asa ca am mers putin mai departe. Am incercat sa inteleg fenomenul, pentru a intelege mai bune cum ma raportez la el.
Dupa cum spuneam, volumul mare de urari de sezon a venit pe SMS si Facebook, intr-o proportie echilibrata. Au mai fost cateva e-mail-uri si cateva telefoane, nesemnificative ca numar, dar nu si ca incarcatura. Printre altele, mi-am amintit ca pana antart doua persoane foarte dragi, una cu biroul peste drum de mine, si alta care traieste la noua mii de km distanta, imi (mai) trimiteau felicitari in format clasic, cu hartie si stilou.
Si mergand un pic mai in spate cu gandul, am inteles ca nu e ursuzenie, ci e un fel de refuz de a integra o abordare noua si nu neaparat pe gustul meu. Ca „sarbatoarea fericita” si „ziua excelenta”, pozitivismul agresiv si amabilitatea superficiala, de iarmaroc, oricat de prezente ar fi in cotidian, sunt emigranti in lumea mea interioara. Ca nimeni din mediile in care m-am format nu dorea maniacal binele celor din jur, ca masura in bucurie ii dadea acesteia un plus de valoare, si ca euforia e interesanta ca exotism, exceptie, si nu ca norma. Ca am ajuns sa caricaturizam, sa manelizam gandul bun si speranta, intrand nediferential, gregar, in registrul unor agenti de vanzari care-si exerseaza si in afara serviciulul reflexele profesionale de seductie .
Recunosc, intr-o prima etapa mi-a placut plusul de atentie pe care ni-l ofeream unii altora. Asta pana cand cineva mi-a urat, intr-o conversatie uzuala, „O zi ravisanta!”. Legat de asta, tocmai mi-a cazut sub ochi un citat din W.H. Auden: „poetry is the clear expression of mixed feelings”. Cred ca si lirismul lui „fie ca”, atunci cand nu e vorba, in registru ironic, despre „forta sa fie cu tine”, e mai degraba semn de ceata interioara, decat de optimism sau generozitate. Nu cred ca ceea ce spun aici ar trebui sa-i supere pe cei care, punctual si personalizat, se gandesc la oamenii importanti pentru ei, dar ca poate fi un prilej de reflexie petru cei care-si asuma rolul de proroci automatizati ai unui viitor (prea) optimist.
Si, pentru ca e prima zi din noul an, o sa incerc sa inchei intr-un ton (mai) pozitiv, cu un citat din acelasi Petre I(n)spirescu
„Si incalecai pe-o lingura scurta, sa traiasca cine asculta.
Si mai incalecai pe-un fus, sa traiasca si cel ce-a spus.”, la care asortez:

„Fie ca 2016 sa va aduca urari mai putine, mai din suflet si mai de suflet!”. O fi prea de tot?

mail

h1

#ImpreunaRezistam?

Noiembrie 15, 2015

„Boala psihica dezvaluie adesea latura urata a cuiva. Nu face din aceea persoana una cu totul noua. Uneori, latura urata e vrednica de mila, indigena si rapace, trasaturi regretabile, dar care impresioneaza; alteori, latura urata e brutala si cruda. Boala aduce la lumina realitatile dureroase pe care cei mai multi dintre oameni incearca sa le invaluie in bezna. Depresia accentueaza caracterul. Pana la urma, cred ca pe oamenii buni ii face mai buni; pe cei rai ii face mai rai.”
Citatul de mai sus este din „Demonul amiezii”, cartea cea mai umana si una dintre cele mai documentate despre depresie (autor Andrew Solomon). Va propun urmatorul exercitiu. Inlocuiti „boala psihica” si „depresia” din paragraful citat cu „religie”.
Am cunoscut oameni care sufereau imens, si care gaseau resurse sa fie atenti si darnici cu cei dragi, in ciuda resurselor serios limitate de contextul de sanatate. Unul dintre cele mai frumoase exemple este cel al unei familii tinere, doi oameni frumosi care au pierdut chiar la nastere copilul pe care l-au asteptat si iubit timp de aproape noua luni. In timpul terapiei au mers la un botez, si, cam ca in vorba din poveste, cu un ochi au plans, si cu unul s-au bucurat pentru prietenii care au avut sansa de a se bucura de viata propriului copil. Am cunoscut oameni care sufereau din cauza propriilor emotii sau ganduri, si pe care suferinta ii transforma in tiranii celor care doreau sa-i ajute.
Nu religia ii face pe oameni rai/buni. Nu prezenta/absenta religiei sau culoarea ei determina caracterul. Am prieteni agnostici darnici si de moralitate admirabila, si cunosc oameni ferventi religios care practica o fatarnicie spectaculoasa. La fel, am colaborat cu oameni din zona bisericii care m-au impresionat prin modestie si dedicatie, si oameni pentru care rolul asumat de om fara religie insemna, ca sa parafrazez citatul de pe piatra funerara a lui Kant, si absenta legii morale.
Mai zice Andrew Solomon: „A fi bun inseamna o stradanie permanenta. (..) Cred ca noi toti avem de la natura un lucru numit vointa; resping ideea de predestinare chimica si resping ambiguitatea morala pe care o creeaza. Exista un consens ce include cine suntem, si in felul in care ne straduim sa fim mai buni, si felul in care se alege praful, si felul in care ne adunam iarasi la loc.”

11001922_10204441361448231_5732747712212671434_n

In dimineata de 11 septembrie 2001 ma aflam in studioul Radio Timisoara, ca invitat al unei emisiuni pe teme educationale. In perioada respectiva coordonam un proiect transfrontalier care urmarea, in principal, cresterea implicarii civice a tinerilor si prevenirea comportamentelor violente. In timpul emisiunii am fost intrerupti in mod repetat de stiri apocaliptice si, din pacate, in mare parte adevarate. Nu doar ordinea emisiunii a fost stricata in ziua respectiva. Ordinea lumii noastre a fost sficuita, taiata, si din pacate se pare ca nu a fost ultima lovitura pe care sentimentul nostru de siguranta avea sa o primeasca.
Necazul e ca loviturile acestea, deosebit de puternice si bine directionate, tintesc nu persoanele, ci fundamentul spiritual, libertatea interioara pe care ne-am castigat-o in sute de ani de cautari laborioase.
In artele martiale este o vorba mare, care spune: „daca ai intrat in lupta, indiferent care va fi rezultatul, ai pierdut deja”. In cazul nostru, europeanul care se simte victima sau calau, a pierdut deja, si noi toti impreuna cu el. Practicarea spirtualitatii in timp „de pace” are valoare, dar a incerca sa ramai spiritual/limpede in situatii de criza este, cred eu, o practica nu doar dezirabila, ci una obligatorie: „a fi bun inseamna o stradanie permanenta”..

h1

Zestre de poveste

Noiembrie 17, 2014

Saptamana trecuta am vazut o piesa montata de regizorul meu preferat din spatial meu cultural romanesc, Alexandru Dabija. “O… lada”. Mare degustator, si cateodata purtator de povesti, am fost martor la o minunata trecere de la “Punguta cu doi bani” la “Fata babei si fata mosului”. Nu spun mai multe, pentru ca e mai interesant sa vedeti si auziti domniile voastre ce si cum, dar as vrea sa punctez cateva lucruri care mi-au trecut prin minte atunci si cum se leaga ele cu ceea ce traim, fiecare in felul nostru, momentul de azi.

Cred sincer ca cei mai multi dintre fetii&fetele mosului au plecat din tara. E drept, au mai ramas cativa care, din fidelitati masochiste au ales sa munceasca ani de zile la 2/3 slujbe pe care ei insisi le-au creat, sa plateasca impozite pe propriul salariu si pe veniturile propriilor firme non-capusa avand certitudinea ca banii respectivi se vor duce direct la firmele concurente, cele ale nepotilor/cumatrilor de serviciu (partid), indiferent ca sezonul a fost rosu, albastru, oranj sau verde.
Nu cred ca a fost o alegere usoara pentru cei care au plecat. De fapt, nu cred ca a fost o alegere. A fost o chestie impusa. Din motive care s-au pierdut in negura timpului, sau de rusine pentru propriile odrasle, tara noastra nu-si permitea un numar mai mare de habitanti ca fetii si fetele mosului. Tara, aceasta mega baba de poveste, a pastrat cativa, de samanta, cat sa aibe cine sa lucreze pentru si sa curete dupa ea, dupa mosul abulic, respectiv multimea de progenituri ale babei. Din traditie, sau din dorinta de a-i incerca/intari, le dadea portia déjà stabilita de umilire si stress. Celor plecati le amintea, tot asa, din reflex, ca nu e ok ca au plecat, desi ea le impusese acest lucru.
Din cand in cand, baba hapsana si pizmasa mai trimitea si propriile fete si proprii feti in afara gospodariei babiene. Cand intr-o delegatie, cand in ambasade, cand in institutii europene. O alta parte, tot prunci ai babei, dar mai slabi la orientare sau nascuti sub un semn mai putin norocos, prindeau doar zboruri low-cost sau microbuze dubioase catre ocazii de furat minore, din zona privata, fiind priviti cu amuzament si superioritate de superfetii preferati ai babei, cei care furau cu legea intr-un an cat altii nu reuseau sa adune prin munca sau hotie “de rand” in zeci..
Dragi feti ai babei, am fost colegi de scoala, vecini, ne-am jucat, apoi am stat la cozi la paine, apoi la vize impreuna. Poate ca suna ciudat, dar nu e obligatoriu sa va comportati in continuare asa. Zau, baba e mai degraba o amintire urata, nu mai singura sursa de informatie si, in fond, in afara unui simt al apatenentei la un grup deloc select si a unei prosperitati nemuncite care se vadeste (da, in cele din urma..) inconsistenta si chiar riscanta, nu va ofera mare lucru. Pe scurt, eu unul nu as vrea sa fac schimb de lada cu nici unul dintre domniile voastre, asa cum nu as da bicicleta pe jeep. Si multi dintre prietenii mei, oameni faini, de aici sau din alte parti, sunt convins ca simt la fel. Lasati naparcilor lazile voastre lucioase si incercati, macar acum, sa vedeti cum e sa traiesti ca adult. Adica liber in interior

PS: Chiar daca mi-ar placea sa cred ca nu e cazul, o sa amintesc ca acest mesaj nu este unul politic, ci unul civic. Cine il interpreteaza altfel o fi avand, ma gandesc, ceva muste pe caciula mostenita de la baba 😉